Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Marii câștigatori ai Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2019: Mera Com International, Natura SRL și Vincon Vrancea S.A.

Atmosfera caldă și primitoare, care a caracterizat cea de-a X-a ediție a Concursului Național de Vinuri ”Bachus” 2019, ne-a convins de perenitatea acestui eveniment în care cei ce iubesc vinul și vița de vie culeg confirmarea lucrului bine făcut de la cei mai apreciați specialiști în degustarea vinului.

În acest an, experți ai Asociației Degustătorilor Autorizați din România, al cărei președinte, Prof. Univ. Dr. Dan Boboc, a fost și președintele concursului, au degustat 302 probe de vin, cu o largă arie de arome si gusturi,  de la 53 de producători viticoli.

Sistemul internațional de punctaj care evaluează culoarea, aspectul, tipicitatea și calitatea, intensitatea, atât din punct de vedere al mirosului, cât și din punct de vedere al gustului, persistența gustativă, armonia generală, a fost folosit pentru a face diferența între cele mai bune vinuri produse în ultimii ani.

Din cele 302 de probe înscrise în concurs, după jurizare, au fost acordate 3 mari medalii de aur, 42 medalii de aur și 132 medalii de argint.

Marile medalii de aur au fost obținute de către Mera Com International pentru brandul Tectonic din soiul Sauvignon Blanc 2017, de către Natura SRL pentru brandul Domeniile Panciu Grand Riserva din soiul Cabernet Sauvignon 2014 și de către Vincon Vrancea S.A. pentru brandul Miorița 18 din soiul Vinars.

Aprecierile juriului au fost omogene, toți fiind plăcut impresionați de calitatea vinurilor din concurs, însă doar marile medalii de aur vor beneficia de înscrierea gratuită la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles, organizat în perioada 1-3 mai 2020 la Brno, Republica Cehă.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, felicită toți producătorii ce au participat în concurs și mulțumește în mod special domnului Prof. Univ. Dr. Dan Boboc, care a fost și președintele ediției a X-a a Concursului Național de Vinuri ”Bachus”, și tuturor membrilor Asociației Degustătorilor Autorizați din România, pentru sprijinul valoros acordat în organizarea concursului, născut din dorința de a promova și recompensa pe cei ce investesc pasiune și ardoare pentru a face din producerea vinului o adevărată artă!

În același timp, aduce mulțumiri reprezentanților Direcției pentru Agricultură Județeană Vrancea și echipei din cadrul Colegiului Economic ”M. Kogalniceanu” din Focșani pentru sprijinul acordat în buna desfășurare a concursului.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Citește mai mult
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Citește mai mult
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Citește mai mult