Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Lansarea proiectului „Reabilitare energetică și lucrări conexe Corp C10, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”

Astăzi are loc lansarea oficială a proiectului „Reabilitare energetică și lucrări conexe Corp C10, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Elena Doamna”, str. Cuza Vodă, nr. 56, municipiul Focșani, jud. Vrancea”, implementat de Consiliul Județean Vrancea.

Obiectivul general al proiectului îl reprezintă reabilitarea energetică și realizarea unor lucrări conexe la clădirea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă ”Elena Doamna”,  prin aplicarea unor măsuri de creștere a eficienței energetice în vederea reducerii consumului de energie primară și a emisiilor de dioxid de carbon, asigurând totodată îmbunătățirea confortului, sănătații și siguranței persoanelor și personalului care beneficiază de aceste servicii.

Proiectul este finanțat din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2014-2020 și are o valoare totală de 4.802.789 lei. Perioada de implementare a proiectului este până la data de 31.03.2023.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ședinţa ordinară în data de 9 octombrie 2026, ora 12.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 9 octombrie 2026, ora 12.00
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 1 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 1 octombrie 2026

La data de 10.09.2026, agenții economici au declarat 157 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă- județul Vrancea  Locuri de muncă …
Citește mai mult
Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează marți, 6 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, festivitățile dedicate împlinirii unui secol de la începerea oficială a construirii Mausoleului Eroilor din Focșani, unul dintre locurile în care memoria jertfei pentru România este păstrată și transmisă generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat în parteneriat …
Citește mai mult