27 octombrie 2026
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani
Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale de siguranță în apă și promovarea unui stil de viață activ și sănătos.
Prima serie, formată din 180 de copii, începe cursurile în această săptămână. Fiecare participant beneficiază de 10 ședințe gratuite, desfășurate sub îndrumarea unui instructor, într-un mediu sigur și în condiții moderne. Dincolo de învățarea tehnicilor de bază ale înotului, programul contribuie la dezvoltarea încrederii în propriile forțe, a disciplinei, a coordonării și a capacității copiilor de a se adapta în mediul acvatic.
Reluarea cursurilor are loc după reorganizarea activității Bazinului de Înot Didactic, proces prin care Consiliul Județean Vrancea a urmărit eficientizarea administrării bazei sportive, valorificarea infrastructurii existente și extinderea oportunităților de acces la activități sportive pentru comunitate.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, subliniază importanța investițiilor în sănătatea și dezvoltarea copiilor:
„Fiecare copil din Vrancea merită șansa de a crește sănătos, de a face sport și de a-și descoperi abilitățile, indiferent de posibilitățile financiare ale familiei. Înotul nu este doar un sport, ci și o deprindere care poate salva vieți.
Avem la Focșani un bazin modern, realizat pentru comunitate, și consider că este responsabilitatea noastră să îl folosim cât mai eficient, în beneficiul copiilor și al tuturor vrâncenilor.
Prin acest program, oferim gratuit 10 lecții de inițiere în înot și ne dorim ca un număr cât mai mare de copii să beneficieze de această oportunitate. Îi încurajez pe părinți să își înscrie copiii și să îi susțină să practice sportul.
Pentru mine, investiția în sănătatea, educația și siguranța copiilor nu este doar o prioritate administrativă, ci o responsabilitate față de viitorul județului nostru. Vreau ca Vrancea să fie un județ în care fiecare copil are oportunități reale de a se dezvolta și de a reuși.”
Cum se pot înscrie copiii?
Înscrierea în programul județean „Învățăm să înotăm” se realizează prin două modalități:
* Prin unitățile de învățământ, pe baza listelor centralizate și transmise de școli, în cadrul protocolului de colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vrancea.
* Direct de către părinți, prin depunerea unei cereri-tip la recepția Bazinului de Înot Didactic din Focșani (Aleea Stadionului nr. 2), sau prin e-mail la clubulsportivjudeteanvrancea [at] gmail [dot] com.
Programarea ședințelor se va realiza de comun acord între părinți, instructori și Clubul Sportiv Județean Vrancea, astfel încât participarea copiilor să fie cât mai accesibilă și adaptată programului acestora.
Prin continuarea programului „Învățăm să înotăm”, Consiliul Județean Vrancea își reafirmă angajamentul de a susține sportul de masă, de a valorifica infrastructura sportivă județeană și de a investi în sănătatea, siguranța și dezvoltarea generațiilor viitoare.
Biroul de presă al Consiliului Județean Vrancea
Citește și:






