Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Încep lucrările de restaurare și consolidare la secția de istorie a Muzeului Vrancei

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a semnat luni, 7 septembrie a.c., ordinul de începere a lucrărilor la obiectivul de investiții „Consolidare și restaurare secție de istorie și arheologie a Muzeului Vrancei- Casa Alaci”.

Clădirea, care conferă o notă distinctă orașului, va fi readusă la viață conform proiectului elaborat de Asocierea NS CONSART 96 SRL – DEDAL BAHAMAT SRL – SPA INOVATIONS SRL, care va executa și lucrările. Valoarea totală a lucrărilor de proiectare și execuție este 3.633.726 lei inclusiv TVA (echivalentul a 757.026 euro).

Vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât și în exterior. Fântâna care se află pe amplasament, adusă aici în anul 1980 din altă locație, și care face parte din construcțiile ce au marcat prima alimentare cu apă a orașului Focșani, va fi restaurată și i se va reda funcțiunea inițială, aceea de “cișmea”. De asemenea, vor fi reabilitate și spațiile verzi, mobilierul urban, aleile, spațiile carosabile/pietonale din jurul monumentului și vor fi amplasate corpuri de iluminat de epocă pentru zonele pietonale și va fi reconstituită împrejmuirea de epocă a clădirii.

Obiectivul de investiții este implementat în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural. Proiectul este finanțat din fonduri europene și din bugetul național în proporție de 98%. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data semnării ordinului de începere a lucrărilor.

Clădirea monument istoric din Bdul. Gării Nr. 1 din Focşani, construită de o familie de târgoveţi armeni, este unul dintre cele mai vechi şi mai reprezentative edificii ale municipiului Focșani.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 20 august 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 20 august 2026

La data de 20.08.2026, agenții economici au declarat 150 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 142 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă în județul Vrancea OFERTA …
Citește mai mult
Festivalul Folcloric „Poiana Negari” de la Jitia, ediția 56 | 23 august 2026

Festivalul Folcloric „Poiana Negari” de la Jitia, ediția 56 | 23 august 2026

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Primăria Comunei Jitia și Consiliul Local Jitia, organizează duminică, 23 august 2026, începând cu ora 12.00, cea de-a LVI-a ediție a Festivalului Folcloric „Poiana Negari”, unul dintre evenimentele culturale de tradiție ale județului Vrancea. Desfășurat în comuna Jitia, festivalul promovează …
Citește mai mult
„Revenim acasă – Împreună pentru viitorul Vrancei”: construim motive reale pentru ca vrâncenii din diaspora să se întoarcă acasă

„Revenim acasă – Împreună pentru viitorul Vrancei”: construim motive reale pentru ca vrâncenii din diaspora să se întoarcă acasă

August este, în fiecare an, luna în care foarte mulți români plecați peste hotare se întorc acasă, lângă familii și în comunitățile din care au plecat. Pentru Vrancea, această perioadă trebuie să însemne însă mai mult decât revederea celor dragi: trebuie să fie și momentul în care le arătăm vrâncenilor …
Citește mai mult