Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Elevi din Ungaria și Turcia, în vizită la Consiliul Județean Vrancea, în cadrul unui proiect de mediu

Consiliul Județean Vrancea a primit astăzi vizita unei delegații de elevi și profesori din Ungaria și Turcia, în cadrul proiectului de cooperare educațională internațională  Erasmus +  „Fortune in garbage”, derulat de Colegiul Național ”Unirea” din Focșani, împreună cu trei școli din Ungaria, Turcia și Spania.

Proiectul este dedicat problemelor de mediu și modului în care sunt reciclate deșeurile, dar și dezvoltării dialogului intercultural prin descoperirea tradițiilor, obiceiurilor și istoriei locale.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, le-a adresat un cuvânt de bun venit elevilor și profesorilor și l-a felicitat pentru inițiativă pe directorul Colegiului Național Unirea, profesorul Cornel Noană.

”Mă bucur foarte mult să văd implicarea educației în ceea ce înseamnă viața comunității. Faptul că împărtășim experiența administrativă, culturală, socială, la nivelul Uniunii Europene și nu numai, acest lucru arată că noi, ca autorități, ne dorim să dezvoltăm ceea ce ne-au lăsat înaintașii noștri. Putem, împreună, să găsim soluții care pot duce la eficientizarea unui act administrativ, iar managementul deșeurilor este una dintre prioritățile județului Vrancea, pentru a produce și venituri la bugetul consolidat al județului”, a afirmat Cătălin Toma.

Delegației i-a fost prezentat proiectul ”Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Vrancea” implementat de Consiliul Județean Vrancea, care va contribui la un mediu mai curat și o gestionare eficientă a deșeurilor. Ulterior acestei întâlniri, elevii și profesorii au vizitat Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Haret, împreună cu specialiști din cadrul CJ Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 17 iulie 2025 în Județul Vrancea și în Uniunea Europeană

La data de 17.07.2025 au fost declarate de către agenții economici 227 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 409 locuri de muncă în UE. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă în Vrancea Locuri de …
Citește mai mult
Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor

Consiliul Județean Vrancea lansează, în premieră, un program de internship dedicat studenților și masteranzilor

Lansăm prima ediție a programului de internship destinat studenților și masteranzilor, o inițiativă menită să ofere tinerilor oportunitatea de a se implica direct în activitatea administrației publice județene. Acest program pilot are drept scop familiarizarea tinerilor cu mecanismele de funcționare ale administrației publice locale, oferindu-le o perspectivă practică asupra proceselor …
Citește mai mult
ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea
Citește mai mult