imagine de fundal

Drept la replică

Ca urmare a apariției articolului ”Oprișan caută consultanți ca să implementeze proiectul de reabilitare a Tribunalului”, publicat în cotidianul ”Ziarul de Vrancea” din data de 31.01.2018, suntem nevoiți să facem câteva precizări, pentru o corectă și completă informare a opiniei publice.

Proiectul ”Consolidare, restaurare și punere în valoare Muzeul Vrancei – Clădirea Tribunalului Județean” reprezintă un obiectiv important de investiții derulat de Consiliul Județean Vrancea, finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014–2020, în cadrul Axei prioritare 5 ”Îmbunătățirea mediului urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. Contractul de finanţare a fost încheiat în data de 04.09.2017, cu o valoare totală de 21.401.705 lei, din care contribuția Consiliului Județean Vrancea este de 427.898 lei (2%).

La momentul depunerii proiectului au fost prevăzute serviciile de consultanță necesare implementării, conform Ghidului de finanțare și au fost declarate eligibile, fiind finanțate integral din fonduri nerambursabile. Organismele europene care au avizat Ghidul de finanțare au apreciat ca fiind necesară consultanța externă, având în vedere complexitatea lucrărilor la un monument istoric, așa cum este cel reabilitat prin proiectul criticat de autorul articolului. Subliniem faptul că în echipa de implementare a proiectului nu există funcționari a căror specialitate să se suprapună cu cea a consultantului.

Cît privește afirmația autorului articolului, conform căruia ”externalizarea serviciilor de management de proiect implică pasarea responsabilității la consultant”, precizăm faptul că beneficiarul, respectiv Consiliul Județean Vrancea, conform contractului de finanțare, este răspunzător pentru toate procedurile din cadrul proiectului, în relația cu autoritatea finanțatoare.

Pentru o corectă informare a opiniei publice, vă comunicăm faptul că proiectele implementate și finanțate din fonduri europene, pe care le-ați prezentat în cadrul articolului ca fiind ”mari insuccese”, reprezintă obiective de investiții de mare importanță pentru locuitorii județului Vrancea, care au fost finalizate și date în folosință sau sunt în curs de finalizare.

Proiectul ”Amenajarea ariei naturale de interes local ”Crâng Petrești” și îmbunătățirea infrastructurii de acces” a fost finanțat cu respectarea tuturor regulilor prevăzute în ghidul solicitantului și în acord cu deciziile forului deliberativ, concretizate prin hotărâri adoptate cu acordul tuturor forțelor politice reprezentate în Consiliul Județean Vrancea. Dificultățile intervenite pe parcursul executării proiectului au fost cauzate de incapacitatea executantului lucrării de a-și îndeplini obligațiile contractuale, nicidecum de acțiunile conducerii Consiliului Județean. De altfel, instituția publică județeană se află și în acest moment în litigiu cu constructorul, cu privire la această situație. Finalizarea și darea în folosință a Crângului Petrești, chiar dacă a presupus o contribuție mai mare decât cea prevăzută inițial din bugetul județului, a fost aprobată prin votul consilierilor județeni și nu a reprezentat o pierdere, ci un câștig pentru vrânceni, cărora le-a fost redat Crângul Petrești, conform unor standarde moderne, fiind o locație în care își pot petrece timpul liber, alături de familie și copii.

Proiectul „Înființare și dotare baze salvamont S+P+E în comuna Nistorești și în comuna Păulești și reabilitare baza salvamont Vila Rucăr din Soveja, județul Vrancea” reprezintă un succes pentru administrația județului, dat fiind faptul că în prezent Serviciul Salvamont își desfășoară activitatea la cele mai înalte standarde, în baze moderne, echipate cu tot ceea ce este necesar asigurării unui serviciu public de salvare montană de calitate.

În ceea ce privește proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor din județul Vrancea, acesta se află în fază de finalizare. Întârzierile survenite în derularea proiectului au fost cauzate exclusiv de procedurile complexe și de lungă durată de achiziție publică, ale căror derulare nu poate fi imputată funcționarilor sau conducerii Consiliului Județean Vrancea.

Subliniem faptul că bugetul județului Vrancea nu a suferit pierderi în urma implementării celor trei proiecte menționate mai sus, așa cum eronat se afirmă, în mod repetitiv, în cadrul articolelor de presă publicate de autor în Ziarul de Vrancea, Consiliul Județean Vrancea participând la implementarea proiectelor cu contribuțiiile la care s-a angajat prin actele administrative emise prin decizia forului deliberativ, constituit din reprezentanți ai tututor partidelor politice: PSD, PNL și ALDE.

Conducerea Consiliului Județean Vrancea îi asigură pe locuitorii județului că va depune și pe viitor toate eforturile pentru contractarea de fonduri europene în vederea realizării și finalizării  în cele mai bune condiții a unor proiecte de modernizare, care să conducă, în cele din urmă, la o viață mai bună pentru vrânceni.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea  

31 ianuarie 2018
Campus industrial și rezidențial UMB la Adjud – proiect strategic avizat de Consiliul Județean Vrancea

Campus industrial și rezidențial UMB la Adjud – proiect strategic avizat de Consiliul Județean Vrancea

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a prezidat joi, 11 septembrie 2025, ședința Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, în cadrul căreia au fost aprobate documentații esențiale pentru dezvoltarea județului. Cel mai important proiect analizat și avizat este Planul Urbanistic Zonal pentru Campusul industrial și rezidențial UMB la …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 11 septembrie 2025 în Județul Vrancea 

Locuri de muncă vacante la data de 11 septembrie 2025 în Județul Vrancea 

La data de 11.09.2025 au fost declarate de către agenții economici 182 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici – Locuri de muncă vacante 
Citește mai mult
ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ dual Vrancea

Consiliul Județean Vrancea prelungește termenul pentru depunerea documentelor de intenție pentru operatorii economici interesați să adere la consorțiul pentru învățământ dual, până la data de 3 octombrie 2025, în vederea asigurării unei participări reale și eficiente la procesul de extindere a consorțiului. ANUNȚ SELECȚIE PARTENERI – OPERATORI ECONOMICI în vederea extinderii Consorțiului pentru învăţământ …
Citește mai mult