Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Deschiderea anului universitar la Focșani, la filialele Universității din București și Universității ”Al. I. Cuza” din Iași

Astăzi a debutat primul an universitar la Universitatea din Focșani, la sediul fostei Prefecturi Putna, unde vor desfășura cursuri universitare două dintre cele mai prestigioase instituții de învățământ superior din România: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea din București.

La cele două ceremonii oficiale de deschidere a anului universitar a participat conducerea Consiliului Județean Vrancea, numeroși reprezentanți ai autorităților locale, alături de profesori și studenți de la cele două universități.

„Sunt extrem de onorat să particip la deschiderea anului universitar. Pot spune că desăvârșirea noastră ca oameni ține de mediul universitar. Avem menirea să ne desăvârșim. Calitatea procesului instructiv-educativ este și ea esențială. Suntem datori față de absolvenții de liceu din acest județ să le oferim posibilitatea să-și desăvârșească studiile acasă. În urmă cu doar un an, făceam o vizită în zona fostei Prefecturi, cu colegul deputat Ion Ștefan, și ne-am propus să facem din această clădire de patrimoniu sediul unor universități de renume. Iată că am reușit și, în continuare, oferim toată deschiderea noastră, în calitate de autorități județene, celor două universități de prestigiu. Mult succes studenților și profesorilor. Cu Dumnezeu înainte!”, a declarat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea, care a inițiat și susținut proiectul înființării unui centru universitar la Focșani.

Rectorul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, prof. univ. dr. Tudorel Toader, a anunțat în cadrul ceremoniei de deschidere faptul că începând de anul viitor, la Focșani se va desfășura masteratul „Management și expertiză viniviticolă”, în cadrul unui parteneriat cu Universitatea din Bordeaux, Franța.

Totodată, decanul Facultății de Administrare a Afacerilor, din cadrul Universității din București, profesorul univ. dr. Răzvan Papuc, a transmis dorința instituției de a derula din 2022 mai multe cursuri inovative pentru studenți. La deschidere, rectorul Universității din București, prof. univ. dr. Marian Preda, a transmis un mesaj video studenților de la Focșani.

În acest an, la filialele universităților din Focșani sunt admiși, la studii de licență și masterat:  75 studenți la UAIC Iași (facultățile de Litere, Drept, Psihologie și Științe ale Educației) și 260 studenți la UNIBUC (facultățile de Psihologie și Științele Educației și Administrarea Afacerilor) .

Mult succes tuturor studenților în acest an universitar!

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Citește mai mult
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Citește mai mult
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Citește mai mult