Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea și Compania de Utilități Publice pun bazele unui proiect major pentru înființarea și extinderea sistemelor de apă și canalizare în toate localitățile județului

La Consiliul Județean Vrancea s-a încheiat astăzi seria celor trei întâlniri de lucru inițiate de președintele Cătălin Dumitru Toma și ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan. Conducerea CUP SA Focșani a oferit detalii de natură tehnică primarilor din județ prezenți la eveniment, pentru o cât mai bună actualizare a situațiilor cu care se confruntă fiecare localitate în parte.
Cei 57 de edili care au participat la întâlniri au aflat că în acest moment Compania de Utilități Publice colectează date din toate localitățile pentru întocmirea unui studiu de fezabilitate care va fundamenta un nou proiect pentru înființarea și extinderea sistemelor de apă și canalizare din județul Vrancea, în localitățile unde nu există aceste utilități în prezent.
Proiectul județean va fi finanțat din fonduri europene, în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), demarat de Guvernul României.
Președintele CJ Vrancea a făcut un apel la primari să ofere în timp util toate detaliile necesare întocmirii documentațiilor. ”Important este faptul că acest proiect este fără costuri din partea primăriilor, nu trebuie să plătiți niciun leu. Vă rugăm să urgentați procedurile pentru a ne oferi toate datele, mai ales că vor urma și vizite pe teren. Vreau să fim primii când se deschide apelul de proiecte”, a declarat Cătălin Toma.
Ministrul Ion Ștefan i-a asigurat pe primari că există finanțarea necesară astfel încât la sfârșitul anului 2026, când trebuie finalizate lucrările, să nu mai existe nicio gospodărie în Vrancea neracordată la sistemul de apă și canalizare. Acesta a mai precizat că în cadrul acestui program, contractele de execuție trebuie semnate până la sfârșitul anului 2021. ”Prin acest program vrem ca toți locuitorii din Vrancea să fie conectați la apă și canalizare. Aveți posibilitatea de a depune proiecte pentru apă și fose septice și în sate sau comunități izolate, cu finanțare de la Compania Națională de Investiții”, a spus Ion Ștefan.
Primarii prezenți la întâlnirile de la CJ au expus situațiile privind utilitățile din localitățile lor și au primit răspunsuri și soluții concrete, raportat la faptul că în foarte multe comune proiecte similare stagnează de mai bine de 10 ani. Edilii au înțeles acum importanța proiectului care va fi derulat în anii următori, au înțeles că există finanțare și au declarat că vor pune la dispoziție datele necesare pentru accesarea fondurilor în vederea îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din localitățile lor.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează pe 11 februarie 2025 conferința „Viitorul afacerilor de familie în România”

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează pe 11 februarie 2025 conferința „Viitorul afacerilor de familie în România”

Club Antreprenor și Ziarul Pozitiv organizează marți, 11 februarie 2025, conferința cu tema „Viitorul afacerilor de familie în România”. Evenimentul își propune să reunească antreprenori, oficialități și consultanți pentru a identifica principalele soluții de dezvoltare a afacerilor de familie, un sector strategic pentru economia noastră. Locație: Evenimentul se va desfășura …
Citește mai mult
Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru noul program ”NEB Boost pentru micile municipalități”

Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru noul program ”NEB Boost pentru micile municipalități”

Comisia europeană a deschis aplicațiile pentru două premii care celebrează inovația și creativitatea inspirate de Noua Bauhaus European: cea de-a cincea ediție a Premiilor «Noul Bauhaus European (NEB)» și noul program «NEB Boost pentru micile municipalități».  Aceste două premii au obiective și publicuri țintă diferite: Premiile NEB vor recompensa proiecte …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 30 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 30 ianuarie 2025 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 30.01.2025 au fost declarate de către agenții economici 318 locuri de muncă vacante în județul Vrancea. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de munca
Citește mai mult