Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Consiliul Județean Vrancea dă startul la finanțările nerambursabile pentru acest an!

Consiliul Județean Vrancea anunță că a demarat procedura de atribuire a contractelor de finanţare nerambursabilă pentru anul 2022, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, pentru domeniile: cultură, educație-tineret, ocuparea forței de muncă și antreprenoriat, activități de voluntariat, sport, sănătate și mediu.

Suma totală alocată de la bugetul local al Consiliului Județean Vrancea este de 600.000 lei, iar valoarea finanțării nerambursabile acordate pentru fiecare proiect nu va depăși suma de 60.000 lei, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Județean Vrancea nr. 50 din 17 martie 2022.

Documentația pentru elaborarea și prezentarea propunerii de proiect se regăsește în cuprinsul Regulamentului privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri ale bugetului județului Vrancea pentru activităţi nonprofit de interes județean, disponibil pe site-ul www.cjvrancea.ro, la secțiunea Informații publice – Finanțări pe Legea 350/2005.

Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect este 18 mai 2022, ora 16:00.

Documentaţia de solicitare a finanţării, redactată  în limba română, se va depune în două exemplare (original şi copie) precum şi în format electronic (pe suport fizic: CD/Stick USB)  la Registratura Consiliului Judeţean Vrancea, situată pe b-dul Dimitrie Cantemir, nr.1 din Municipiul Focşani sau se poate transmite prin poştă, cu confirmare de primire pe adresa Municipiul Focşani, b-dul. Dimitrie Cantemir, nr.1, cod poştal 620098, jud. Vrancea, cu menţiunea „În atenţia Secretariatului comisiei de evaluare şi selecţionare a finanţărilor nerambursabile conform Legii 350/2005”.

 Pentru a fi eligibile, durata de implementare a proiectelor înscrise în competiție nu trebuie să depășească data de 30 noiembrie 2022.

Selecția și evaluarea proiectelor, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, se va face de către comisiile de evaluare și contestații, în perioada 19 – 31 mai 2022, conform prevederilor Legii nr. 350/2005 și criteriilor de evaluare prevăzute în Regulamentul privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri ale bugetului județului Vrancea pentru activităţi nonprofit de interes județean, disponibil pe site-ul www.cjvrancea.ro, secțiunea Informații publice.

 

 Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Finanțări de până la 6.500 de euro pentru 100 de grupuri de vecini ce doresc să dezvolte proiecte de îmbunătățire a cartierului în care locuiesc

Finanțări de până la 6.500 de euro pentru 100 de grupuri de vecini ce doresc să dezvolte proiecte de îmbunătățire a cartierului în care locuiesc

Asociația Între Vecini a lansat un nou apel de proiecte, oferind finanțări de până la 6.500 de euro pentru 100 de grupuri de vecini ce doresc să dezvolte proiecte de îmbunătățire a cartierului în care locuiesc, prin programul Incubatorul de Comunitate 2025. Premiul cel mare la sfârșitul programului este o stație …
Citește mai mult
Drum județean modernizat în nordul județului Vrancea

Drum județean modernizat în nordul județului Vrancea

A avut loc recepția la finalizarea lucrărilor pentru DJ 241A limită județ Galați - Tănăsoaia - Corbița - limită județ Bacău, după mai mulți ani în care acest drum județean impracticabil din nordul județului a trecut printr-un amplu proces de modernizare. În anul 2018 au fost aprobați indicatorii tehnico-economici, în …
Citește mai mult
Investiție majoră pentru valorificarea deșeurilor din Vrancea: transformarea lor în biogaz și energie electrică

Investiție majoră pentru valorificarea deșeurilor din Vrancea: transformarea lor în biogaz și energie electrică

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a avut astăzi o întâlnire la Centrul de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) de la Haret cu reprezentanții unui investitor străin, pentru o primă analiză a potențialului de valorificare a deșeurilor din județ. Scopul principal al acestui proiect este transformarea deșeurilor în biogaz și …
Citește mai mult