Noutati

Înapoi
imagine de fundal

COMUNICAT DE PRESA

Așa cum ne așteptam, lipsa de subiecte și mai ales de inspirație a celor ce încearcă zadarnic să convingă că ar fi jurnaliști a dat o nouă dovadă de cum nu ar trebui făcută această meserie.

Informăm cetățenii județului Vrancea că dincolo de măsurile de bun simț și de cele legale pe care trebuie să le luăm fiecare dintre noi atât ca persoane fizice cât și instituțiile publice pentru a împiedica răspândirea virusului cu care întreaga omenire se confruntă, administrațiile locale trebuie să continue să lucreze, activitatea lor fiind indispensabilă unei bune funcționări a societății atât în timpul acestei crize, cât mai ales la încheierea ei.

Precizăm că autoritatea județeană a aprobat în bugetul județului încă din luna februarie 2020 alocarea de sume cu destinația realizării de materiale/acțiuni pentru promovarea județului Vrancea pe plan intern și internațional, obligație prevăzută de legislația în vigoare.

Ultimul film de prezentare a județului Vrancea a fost realizat în urmă cu aproximativ 10 ani. La acest moment, achiziția presupune o arhivă de imagini și ipostaze care vor fi culese într-un anumit format tehnic pe parcursul a 12 luni pentru a putea surprinde județul Vrancea în toate cele 4 anotimpuri. De asemenea, la finalizarea arhivei foto-video, prestatorul va furniza Consiliului Județean și un film de prezentare a județului, toate aceste materiale având ca termen final de predare primăvara anului 2021.

Reiterăm informația conform căreia contractul se va finaliza în anul 2021 când va fi predat rezultatul serviciilor achiziționate.

Considerăm că modul în care a fost prezentată, în Ziarul de Vrancea, această achiziție, este o formă de manipulare josnică, fiind în stil fake-news, având în vedere că Marian Oprișan, deși este președintele Consiliului Județean Vrancea nu a angajat un prestator care să îl fotografieze pe el, personal în cele 4 anotimpuri.

Transmitem ziarului de partid al PNL că autoritatea județeană plătește cu sume mici promovarea activității doar pentru pagina de Facebook a autorității județene, lucru care poate să fie verificat de absolut orice organ de control. Președintele Consiliului Județean

Vrancea sau orice altă persoană care lucrează în instituția județeană, în cazul în care a apelat la promovarea paginii proprii, o face din banii proprii.

Este jenant să constatăm că mai există jurnaliști în anul 2020, care nu fac diferența între județul Vrancea, Consiliul Județean Vrancea și Marian Oprișan!

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Ședinţă extraordinară în data de 22 mai 2025, ora 11.00

Ședinţă extraordinară în data de 22 mai 2025, ora 11.00

Ordinea de zi a Ședinţei extraordinare din data de 22 mai 2025, ora 11.00
Citește mai mult
Start la înscrieri pentru concursul de înot „Campion în școală”, organizat de Consiliul Județean Vrancea de 1 Iunie

Start la înscrieri pentru concursul de înot „Campion în școală”, organizat de Consiliul Județean Vrancea de 1 Iunie

Consiliul Județean Vrancea anunță deschiderea perioadei de înscriere pentru concursul de înot „Campion în școală”, dedicat copiilor și tinerilor din județ, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului. Evenimentul va avea loc duminică, 1 iunie 2025, la Bazinul de înot al Consiliului Județean Vrancea din Focșani (str. Aleea Stadionului nr. 2), …
Citește mai mult
Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Anunț privind selecția partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea

Consiliul Județean Vrancea demarează procedura care are ca obiect selectarea partenerilor privați care vor deveni membri ai Organizației de Management al Destinației Vrancea. Unitatea Administrativ Teritorială Județul Vrancea intenționează să înființeze, în conformitate cu prevederile art. 23 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998,  “Organizația de Management al Destinației Vrancea”. …
Citește mai mult