Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Comunicat de presă

Astăzi, 8 aprilie 2019, la sediul Consiliului Județean Vrancea, a avut loc deschiderea oficială a evenimentului Întâlnirea grupului de lucru la nivel de experți din cadrul Rețelei europene de administrație publică (EUPAN), organizat de Consiliul Județean Vrancea în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Agenția Națională a Funcționarilor Publici și Institutul Național de Administrație.

Vrancea este primul județ din România, după municipiul București, unde se organizează un eveniment de asemenea anvergură, în contextul exercitării de către țara noastră a Președinției Consiliului Uniunii Europene.

La deschiderea oficială au fost prezenți domnul Virgil-Alin Chirilă, secretar de stat al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, domnul Vasile Felix Cozma, președintele Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, iar din partea Consiliului Județean Vrancea, domnul vicepreședinte Cristian Dănuț și domnul vicepreședinte Ionel Cel Mare.

Grupul de lucru este format din 70 de reprezentanți din 21 de țări ai statelor membre și ai Comisiei Europene, precum și ai unor state din afara UE, cu statut de observator (România, Norvegia, Germania, Slovacia, Ungaria, Malta, Olanda, Austria, Spania, Polonia, Finlanda, Letonia, Suedia, Grecia, Slovenia, Cehia, Italia, Portugalia, Franța, Estonia și Croația).

În cadrul evenimentului vor avea loc discuții despre subiecte de actualitate privind viitorul administrației publice europene. De asemenea, pe parcursul celor două zile, invitații vor vizita județul Vrancea și vor putea să se bucure de tradițiile și frumusețile românești.

Domnul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a transmis mesajul său de bun venit invitaților: Suntem mândri că putem fi gazdele unei dezbateri atât de importante în contextul în care România deține Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene. În ceea ce privește Vrancea, putem spune că suntem o Provincie Europeană când încă România nu era membră U.E. Consiliul Județean Vrancea este membru al Adunării Regiunilor Europene de 18 ani, încă din anul 2001, iar în anul 2007 Vrancea a fost desemnată ”Cea mai prietenoasă regiune europeană pentru tineri”. De asemenea, Consiliul Județean Vrancea a sprijinit, în urmă cu 3 ani, organizarea ”Sesiunii plenare de toamnă a Rețelei Regionale a Tinerilor ARE”, eveniment în cadrul căruia tineri din întreaga Europă au făcut schimb de experiență cu tinerii din județul Vrancea.”

Din partea președintelui Consiliului Județean, invitații au primit câte o sticlă de vin din podgoriile vrâncene, din producția 2007, anul în care România a aderat la Uniunea Europeană. Doamnelor le-a fost oferită câte o eșarfă, iar domnilor câte un papion cu motive tradiționale, fabricate în Vrancea.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Niciun copil din Vrancea nu trebuie să crească departe de familie: Centru de Zi modern inaugurat la Nistorești

Niciun copil din Vrancea nu trebuie să crească departe de familie: Centru de Zi modern inaugurat la Nistorești

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a participat astăzi la inaugurarea noului Centru de Zi pentru copii din comuna Nistorești, o investiție modernă realizată prin fonduri europene nerambursabile, destinată sprijinirii familiilor vulnerabile și prevenirii separării copiilor de părinți. Proiectul a fost implementat de Primăria Nistorești și finanțat prin Planul Național …
Citește mai mult
ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNȚ PUBLICITAR

ANUNȚ PUBLICITAR - Privind reluarea licitației publice deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă DOCUMENTAȚIE DE LICITAȚIE - CAIET DE SARCINI
Citește mai mult
Vrancea își asumă rolul de lider în enoturismul european: Proiect de 1,4 milioane de euro pentru o rută viticolă transnațională

Vrancea își asumă rolul de lider în enoturismul european: Proiect de 1,4 milioane de euro pentru o rută viticolă transnațională

Județul Vrancea face un pas decisiv către poziționarea ca destinație turistică de top la nivel european. Organizația de Management al Destinației (OMD) „Vin în Vrancea” a depus spre finanțare proiectul european „Premium Danube Wine Routes”, o inițiativă majoră în valoare de 1.400.000 de euro, prin programul SMP-COSME al Comisiei Europene. …
Citește mai mult