Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea, în calitatea sa de partener al proiectului „Să cunoaștem la ele „acasă”  instituțiile societății în care trăim! ”  – „Un alt fel de educație civică! ”, implementat de Școala Gimnazială ”Alexandru Vlahuță” din Gugești, a fost astăzi gazda unui număr de 94 de copii din cadrul acestei școli.

Proiectul își propune să faciliteze însușirea de către elevii școlii din comuna Gugești a unor cunoștințe privind funcționarea instituțiilor publice, privind cunoașterea ierarhiei administrative a statului, dar și mecanismele de participare prin care cetățenii pot interveni în luarea deciziilor publice.

Astăzi, la sediul Consiliului Județean Vrancea, elevii s-au familiarizat cu sarcinile și atribuțiile instituției, au văzut cum se desfășoară ședințele în plen, cum se adoptă hotărârile, au primit informații cu privire la proiectele prioritare implementate sau în curs de implementare, cu privire la evenimentele pe care instituția publică județeană le organizează, dar și cu privire la acțiunile inițiate de către domnul președinte Marian Oprișan care au devenit tradiție și care au în prim plan copiii din județ.

La finalul evenimentului, copiii au primit în semn de amintire a prezenței lor la sediul Consiliului Județean Vrancea, o carte cu mesajul: „Cartea și lectura te ajută să reușești în viață. Trebuie doar să vrei. Succes!”

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Start la înscrieri pentru finanțări nerambursabile: transformăm ideile în proiecte pentru comunitate

Start la înscrieri pentru finanțări nerambursabile: transformăm ideile în proiecte pentru comunitate

Consiliul Județean Vrancea lansează sesiunea de finanțări nerambursabile pentru anul 2026, în baza Legii nr. 350/2005, destinate activităților non-profit de interes general, care vizează susținerea societății civile și a proiectelor cu impact local în domenii esențiale. Pentru acest an, bugetul total alocat este de 500.000 lei, fondurile fiind distribuite pentru …
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 7 mai 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 7 mai 2026

La data de 7.05.2026, agenții economici au declarat 192 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 223 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de muncă județul Vrancea - click aici !  …
Citește mai mult
Consultare publică pentru Strategia UE pentru tineret 

Consultare publică pentru Strategia UE pentru tineret 

Strategia UE pentru tineret reprezintă cadrul pentru cooperare în domeniul politicii UE pentru tineret, care stimulează participarea tinerilor la viața democratică și sprijină implicarea socială și angajamentul civic, urmărind să asigure faptul că toți tinerii dispun de resursele necesare pentru a participa la viața societății. Scopul prezentei consultări publice este de …
Citește mai mult