Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Comunicat de presă

Consiliul Județean Vrancea găzduiește vineri, 21 septembrie 2018, la ora 14:00, în Sala Mare,  evenimentul „Informare acasă! Siguranță în lume!”, organizat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în parteneriat cu mai multe instituții publice, printre care și administrația publică județeană.

Campania națională, lansată în luna mai 2018 și aflată la cea de-a doua etapă, își propune să informeze cetățenii români asupra riscurilor la care se pot expune odată cu decizia de a căuta un loc de muncă sau un program de studii în străinătate, precum și dacă doresc să se stabilească în afara granițelor României.

La acest eveniment și-a anunțat prezența Secretarul de Stat al Ministerului Românii de Pretutindeni, domnul Veaceslav Șaramet.

La întâlnirea din județul Vrancea au fost invitați să participe primarii unităților administrativ-teritoriale, reprezentanți din cadrul Instituției Prefectului, precum și de la instituțiile deconcentrate din județ.

Proiectul „Informare acasă! Siguranță în lume!” se derulează în două etape: prima, destinată tinerilor, s-a desfășurat în lunile mai-iunie, iar a doua are loc în perioada septembrie-octombrie și este destinată persoanelor adulte. Campania se desfășoară la nivelul celor 41 de județe ale României.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

19  septembrie 2018

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Citește mai mult
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Citește mai mult
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Citește mai mult