Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Comisia Europeană şi Agenţia executivă europeană pentru climă, infrastructură şi mediu (CINEA), au anunţat astăzi, 20 iulie a.c., deschiderea primei cereri de propuneri pentru granturi acordate prin « Facilitatea de împrumut pentru sectorul public » (FISP).

Comisia Europeană şi Agenţia executivă europeană pentru climă, infrastructură şi mediu (CINEA), au anunţat astăzi, 20 iulie a.c., deschiderea primei cereri de propuneri pentru granturi acordate prin « Facilitatea de împrumut pentru sectorul public » (FISP). Facilitatea de împrumut pentru sectorul public este unul dintre cei trei piloni ai Mecanismului pentru o tranziție justă (MTJ, hyperlink ataşat), care face parte din Pactul verde european de realizare a neutralității climatice a UE până în 2050.

Autoritățile publice pot solicita granturi pentru proiecte care vor fi în beneficiul teritoriilor înscrise în tranziția justă. Grantul este completat de un împrumut al Băncii Europene de Investiții. În regiunile mai puțin dezvoltate, acesta poate ajunge până la 25% din împrumutul BEI, reducând substanțial povara financiară pentru beneficiari și sporind atractivitatea investițiilor.

În general, se așteaptă ca Facilitatea să mobilizeze între 18 și 20 de miliarde EUR de investiții publice în următorii 7 ani. Cadrul de guvernanță al MTJ este centrat pe planurile de tranziție teritorială justă pe care statele membre le pregătesc pentru a identifica teritoriile cel mai afectate negativ de tranziția la neutralitatea climatică și investițiile care vor ajuta la schimbarea socio-economică în teritorii.

Entitățile din sectorul public din regiunile/judeţele eligibile pentru tranziția justă sunt invitate să consulte documentația relevantă și să își prezinte propunerile pe portalul de finanțare și licitații al Comisiei mentionat mai jos. Judeţele eligibile în România sunt Dolj, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Mureş şi  Prahova.

Data-limită pentru depunerea aplicaţiilor în 2022: 19 octombrie, ora 17:00 la Bruxelles; cererea are prevăzute mai multe perioade pentru depunerea aplicaţiilor, fiind deschisă până la 11 septembrie 2025.

Bugetul disponibil pentru 2022: 1.459.500.000 EUR

Pot fi finanțate proiecte legate de o gamă largă de investiții durabile, cum ar fi: investițiile în energia regenerabilă și mobilitatea ecologică și sustenabilă, inclusiv promovarea hidrogenului verde, rețelele eficiente de termoficare, cercetarea publică, digitalizarea, infrastructura de mediu pentru gestionarea inteligentă a deșeurilor și a apei, energia sustenabilă, eficiența energetică și măsurile de integrare, inclusiv renovări și transformări ale clădirilor, reînnoirea și regenerarea urbană, tranziția către o economie circulară, restaurarea și decontaminarea terenurilor și ecosistemelor, ținând cont de principiul „poluatorul plătește”, biodiversitatea, dar și perfecţionarea şi recalificarea, formarea şi infrastructură socială, inclusiv unitățile de îngrijire și locuințele sociale.

Durata proiectului poate fi cuprinsă între 24 şi 60 de luni.

Contact pentru detalii şi întrebăriCINEA-JTM-PSLF@ec.europa.eu

Toate documentele relevante pentru cerere, incluzând textul oficial al acesteia şi link-ul pentru depunerea aplicaţiilor, sunt disponibile pe pagina oficială a portalului unic al Comisiei Europene: „Funding and Tender Opportunities” (hyperlink ataşat).

 

Programul [N]GO RURAL – oportunitate pentru tinerii din comunitățile rurale

Programul [N]GO RURAL – oportunitate pentru tinerii din comunitățile rurale

Programul de dezvoltare organizațională [N]GO RURAL, o oportunitate dedicată structurilor de tineret din mediul rural (grupuri informale sau ONG-uri). Ce este [N]GO RURAL?  Este un program cu durata de 12 luni, finanțat prin Erasmus+, prin care sunt sprijiniți cel puțin 10 structuri de tineret din mediul rural – grupuri informale …
Citește mai mult
Apel pentru tineri: Participă la ediția 2026 a programului „Reîntinerirea politicii” (CALR – Consiliul Europei)

Apel pentru tineri: Participă la ediția 2026 a programului „Reîntinerirea politicii” (CALR – Consiliul Europei)

Vă informăm despre deschiderea apelului de candidaturi pentru programul „Reîntinerirea politicii”, organizat de Congresul Autorităților Locale și Regionale (CALR) din cadrul Consiliului Europei. Cine poate aplica? Tineri cu vârste între 18 și 30 de ani, implicați în promovarea participării tinerilor la viața democratică locală și regională. Ce presupune participarea? Participarea …
Citește mai mult
Ședinţă ordinară în data de 2 decembrie 2025, ora 15.00

Ședinţă ordinară în data de 2 decembrie 2025, ora 15.00

Ordinea de zi a Ședinţei ordinare din data de 2 decembrie 2025, ora 15.00
Citește mai mult