Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Cerere generalā de propuneri de proiecte a programului „Mecanismul de Protecție Civilā al Uniunii″

Comisia europeanā a lansat în data de 11 martie a.c. cererea generalā de propuneri de proiecte a programului „Mecanismul de Protecție Civilā al Uniunii″.

Actuala cerere este gestionatā direct de Comisie, prin Direcția generală pentru Protecția civilă europeană și Operațiuni de ajutor umanitar (DG ECHO) de la Bruxelles.

Finanțarea acoperă următoarele 2 tematici:

– UCPM-2021-PP-CBR – Prevenire și pregătire pentru riscurile transfrontaliere ;

– UCPM-2021-PP-MARIPOL – Prevenire și pregătire pentru poluarea marinā și în zonele cotiere.

Cadrul de reglementare pentru acest program de finanțare al UE este stabilit prin:

– Decizia UE 1313/2013, act de bază;

– Regulamentul UE 2018/1046.

Ambele documente, varianta în limba românā, se regāsesc în anexā.

Eligibilitate: entitāți publice şi private, organizații internaționale din statele membre, țārile IPA şi țārile din vecinatate (lista se aflā in textul oficial al cererii – țārile vecine României, care nu sunt state membre ale UE, sunt, de asemenea, eligibile: Republica Moldova, Serbia şi Ucraina); administațiile locale, județene şi regionale sunt direct eligibile.

Bugetul total al cererii: 3.500.000 €; se acordā maximum 85% cofinanțare din totalul costurilor eligibile.

Pe platforma pusā la dispoziție de Comisia europeanā pentru entitāțile care doresc sā-şi anunțe intenția de parteneriat se regāsesc deja 2 propuneri din Republica Cehā şi Austria.

Data de depunerea a aplicațiilor: 8 iunie 2021

Cei interesați de finanțare, sunt încurajați să viziteze site-ul web DG ECHO (pagina web a Programului de prevenire și pregătire) pentru a consulta proiectele finanțate anterior.

O fisā de prezentare redactatā de Biroul UNCJR Bruxelles se regāseşte, de asemenea, în anexā.

Cerere de proiecte 2021 – Mecanismul european pentru protectie civila

DECIZIA UE 1313 din 2013- baza legala a Mecanismului de protectie civila al UE (1)

Regulamentul financiar al UE 1046 din 2018

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Citește mai mult
Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Poduri în stare critică | Rezolvăm probleme amânate ani de zile: au fost semnate contractele, lucrările de construire și consolidare încep în curând

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat contractele de execuție pentru construirea și consolidarea a patru poduri din beton armat, investiții în valoare totală de peste 80 milioane de lei, menite să crească siguranța participanților la trafic și să modernizeze infrastructura rutieră a județului. Lucrările vor începe în cel …
Citește mai mult