Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Cerere de propuneri de proiecte “Parteneriat pentru excelențā – Academii de profesori Erasmus+”

Comisia Europeanā, prin intermediul Agenției executive europene pentru educație și cultură (EACEA) de la Bruxelles care are rol de gestiune directă în acest caz, a lansat la 20 aprilie a.c. cererea de propuneri de proiecte “Parteneriat pentru excelențā – Academii de profesori Erasmus+”.

Programul european: „Erasmus+” 2021-2027

Principalele informații ale cererii sunt prezentate în fişa din anexā.

Eligibilitate:

– instituții de formare a cadrelor didactice (colegii, institute, universități care asigură formarea inițială a cadrelor didactice și/sau dezvoltarea profesională continuă) pentru cadrele didactice de la nivelul 1-3 ISCED (clasificare internatională standard pentru educație, nivelurile 1-3 reprezintă sistemul preuniversitar, de la școala primară până la sfârșitul ciclului secundar/liceal/profesional), inclusiv profesorii VET;

– ministere sau organisme publice similare responsabile de politicile de educație școlară;

– organisme publice (locale, regionale sau naționale) și private responsabile de elaborarea politicilor și ofertei pentru formarea cadrelor didactice, precum și de definirea standardelor pentru calificările cadrelor didactice;

– asociații de profesori sau alți furnizori recunoscuți la nivel național de formare a profesorilor și dezvoltare profesională continuă;

– autorități responsabile cu educația și formarea cadrelor didactice și cu supravegherea dezvoltării și calificărilor lor profesionale continue;

– școlile care lucrează cu furnizorii de formare a cadrelor didactice pentru a permite formarea practică consideratā parte a formării cadrelor didactice;

– alte școli, de la preșcolare până la cele de educație și formare profesională inițială (VET) sau alte organizații (de exemplu ONG-uri, asociații de profesori) relevante pentru proiect.

Bugetul cererii: 15 milioane EUR

Termenul-limită pentru depunerea aplicațiilor: 7 septembrie 2021

Pārțile interesate sā participe la aceastā cerere au la dispoziție, pe lângā platformele deja comunicate (în ghid şi în nota de informare privind cererea generalā Erasmus+) o platformā deschisā de Comisia europeanā pe pagina oficialā a finanțārii (adresa URL este menționatā în fişa de prezentare din anexā). La data redactārii prezentei note de informare, sunt deja disponibile 7 entitāți din Bulgaria, Cehia, Italia, Turcia, Tunisia, care îşi anunțā intenția de colaborare.

Cerere de finantare Erasmus +, Parteneriat pentru excelență – Academii Erasmus+pentru cadrele didactice

Ghidul programului Erasmus, versiunea în limba româna

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Citește mai mult
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Citește mai mult
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Citește mai mult