09 mai 2022
Cătălin Toma, la Monumentul Independenței din Focșani: ”Pentru noi, victoria înseamnă o Europă unită!”
Astăzi sărbătorim o zi cu triplă semnificație istorică: Ziua Independenței de Stat a României, Ziua Europei și Ziua victoriei Coaliției Națiunilor Unite în al Doilea Război Mondial.
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, împreună cu vicepreședintele Ionel Cel-Mare, consilieri județeni, primari și viceprimari, reprezentanții Garnizoanei Focșani și ai instituțiilor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, a participat astăzi la Monumentul Independenței din Focșani la ceremonialul militar și religios prilejuit de marcarea acestei zile atât de importante pentru România.
”Îmi exprim recunoștința față de cei care au luptat și au crezut într-un ideal și, în același timp, să urăm ”La mulți ani!” Europei. Pentru noi, victoria înseamnă o Europă unită, iar pentru români, familia și religia sunt valori tradiționale la care aceștia țin. România trebuie cinstită și apreciată la adevărata ei valoare. Dumnezeu să îi ierte pe cei care nu mai sunt și să îi ajute pe cei care cred că pot face ceva pentru România”, a fost mesajul transmis de președintele Cătălin Toma.
Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane de flori și defilarea detașamentului de onoare din cadrul Garnizoanei Focșani.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Citește și:
Ședință ordinară din data de 17 septembrie, ora 14.00
Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 septembrie 2026, ora 14.00
Citește mai mult
Situația locurilor de muncă vacante la data de 10 septembrie 2026
La data de 10.09.2026, agenții economici au declarat 198 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 109 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri de munca- județul Vrancea ! Locuri de …
Citește mai mult
SCRISOARE DESCHISĂ a președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, către toate unitățile de învățământ preuniversitar din județul Vrancea, la început de an școlar
Facilități și servicii oferite de Consiliul Județean Vrancea tuturor elevilor din județ În calitate de Președinte al Consiliului Județean Vrancea, împreună cu echipa tehnică, voi acorda o atenție deosebită sprijinirii copiilor și tinerilor din județ. Prin măsurile și programele implementate, am în vedere crearea unor condiții cât mai bune pentru …
Citește mai mult






