Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Cătălin Toma, întrevedere online cu domnul Marius-Gabriel Lazurca, ambasadorul României în Mexic

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, a avut astăzi o primă întrevedere în sistem de videoconferință cu domnul Marius-Gabriel Lazurca, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Mexic.
Discuția a vizat o viitoare colaborare între județul Vrancea și Mexic (în special statul Chihuahua), în domeniul economic, turistic și academic, cu accent pe specificul viti-vinicol al județului Vrancea.
”Ne dorim să expunem imaginea Vrancei în Mexic și ne-am pus de acord asupra unor viitoare întâlniri bilaterale.Vrancea este recunoscută pentru potențialul său viticol și dorim să promovăm vinurile din Vrancea la nivel internațional. Una dintre ideile pe care le-am avansat este aceea de a specializa tineri vrânceni în domeniul vinificației, prin intermediul unor programe de masterat care vor fi susținute la Universitatea din Focșani. Această idee a fost agreată de domnul ambasador Marius-Gabriel Lazurca, care a susținut că pot fi realizate acorduri de tip universitar cu instituții similare din regiunea Chihuahua din Mexic. În ceea ce privește domeniul turistic, am expus faptul că administrația județeană dorește să realizeze un spațiu dedicat vinului în cadrul clădirii Muzeului Vrancei, care va fi finalizată în acest an, și să pună în circuitul turistic cramele din podgoria Vrancei. Nu în ultimul rând, am adresat invitația către investitorii interesați din Mexic de a-și extinde afacerile și de a investi în parcul industrial pe care îl vom construi la Garoafa, coroborat cu investițiile pe care le vom realiza în infrastructura de transport. Mă bucur că am reușit să construim o punte de dialog și am căzut de acord că dorim să identificăm acțiuni concrete de colaborare pe termen lung, inclusiv prin punerea în legătură a mediilor de afaceri din Vrancea și Mexic”, a afirmat Cătălin Toma, președintele Consiliului Județean Vrancea.
Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Citește mai mult
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Citește mai mult
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Citește mai mult