Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Bugetul pentru investiții al Consiliului Județean Vrancea este mai mare cu 24% față de anul trecut

Consiliul Județean Vrancea a adoptat astăzi în unanimitate bugetul Județului Vrancea și al instituțiilor subordonate pentru anul 2022, în cadrul unei ședințe ordinare care s-a desfășurat în sistem online.

Bugetul Consiliului Județean Vrancea este în creștere cu 16% față de anul 2021, veniturile  fiind de 562.703.000 lei.

Bugetul veniturilor la secțiunea Dezvoltare (378.182.000 lei), pentru proiecte și investiții, este semnificativ mai mare în comparație cu anul trecut, cu 24%. Suma primită din fonduri europene pentru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile va fi de 182.418.000 lei, iar Consiliul Județean va primi și subvenții de la bugetul de stat pentru proiecte de dezvoltare (inclusiv prin Programul Național de Dezvoltare Locală), în cuantum de 161.906.000 lei.

Proiectele de dezvoltare ale județului sunt prioritare și în acest an, fapt care se reflectă și în cheltuielile previzionate privind investițiile (380.000.000 lei), care reprezintă 67% din totalul cheltuielilor pentru anul 2022. Cheltuielile privind proiectele implementate de administrația județeană cu finanțare din fonduri externe sunt în valoare de 188.764.000 lei, iar cheltuielile de capital din bugetul local și din bugetul de stat (Programul Național de Dezvoltare Locală) sunt de 190.938.000 lei.

De asemenea, pentru activitățile de întreținere și modernizare a drumurilor județene în acest an se alocă suma de 274.803.000 lei.

Consiliul Județean Vrancea va mai aloca 1.000.000 lei, în primă fază, pentru funcționarea Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” (anul trecut banii alocați spitalului au însumat 4,5 milioane lei) și 2.000.000 lei pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă ”Cuvioasa Parascheva” din Focșani.

Bugetul anului 2022 prevede susținerea unor investiții de amploare pentru dezvoltarea județului Vrancea:

  • Noul Spital Județean: propus pentru finanțare în cadrul PNRR, se pregătește licitația pentru serviciile de proiectare.
  • Parcul industrial de la Garoafa: au fost scoase la licitație serviciile de proiectare pentru elaborare PUZ și studiu de fezabilitate.
  • Rețea inteligentă de iluminat public pe drumurile județene: licitația pentru serviciile de proiectare este în plină desfășurare, fiind în etapa de evaluare a ofertelor.
  • Reabilitarea Stațiunii Soveja: a fost aprobat Studiul de Fezabilitate.

Proiecte majore aflate în implementare în anul 2022 cu finanțare din fonduri europene, fonduri de la bugetul de stat și din bugetul local:

  • Modernizarea drumurilor judeţene: o rețea de 150 km și 14 poduri
  • Consolidarea și restaurarea clădirilor monument istoric (Secțiile Muzeului Vrancei: Casa Alaci, Casa Tatovici, fostul ”Palat al Justiției”) – TOTAL 37.593.959 lei
  • Reabilitarea secțiilor Spitalului Județean (Psihiatrie și Boli infecțioase, Dermatologie, ORL, Oftalmologie, Pneumoftiziologie, Pediatrie) – TOTAL 23.476.419 lei
  • Reabilitarea clădirilor publice și de asistență socială (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Elena Doamna”, Sediul DGASPC, Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi din Focșani, Centrul Comunitar de Servicii Copii cu Dizabilități (DGASPC) din sat Petrești, comuna Vînători, Galeriile de Artă, Sediul Serviciilor publice comunitare de evidența persoanelor, pașapoarte, permise) – TOTAL: 32.311.453 lei
  • Cofinanțare pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare – 1.730.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor ce se vor executa în anul 2022 în cadrul proiectului regional „Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare în județul Vrancea”, etapa a II-a POIM

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Vrancea – Viziune – Viiitor

Vrancea – Viziune – Viiitor

Viitorul este al tinerei generații pasionată de tehnologie, inovare și creativitate, iar noi o susținem din toată inima! Consiliul Județean Vrancea sprijină în calitate de partener organizarea concursului First Tech Challenge (FTC), cel mai mare program educațional de robotică din România pentru elevii de liceu. Astăzi, la Muzeul Viei și …
Citește mai mult
Informare – finanțare a Consiliului european pentru inovare pentru IMM-uri și start-ups-urilor de inovare

Informare – finanțare a Consiliului european pentru inovare pentru IMM-uri și start-ups-urilor de inovare

Comisia europeană, prin adoptarea Programului de lucru anual 2025 al « Consiliului european pentru inovare » (CEI/EIC), anunţă deschiderea unei finanţări care vizează IMM-urile şi start-ups-urile inovatoare europene. Consiliul european pentru inovare a fost lansat în martie 2021 ca noutate în cadrul programului « Orizont Europa », după un proiect-pilot care s-a derulat în perioada 2018-2020. …
Citește mai mult
Informare – finanțare a programului Europa creativă – sectorul muzical

Informare – finanțare a programului Europa creativă – sectorul muzical

Comisia europeană anunţă deschiderea unei finanţări a programului “Europa creativă” destinată sectorului muzical european.  Titlul cererii : “Music Moves Europe” Context: Inițiativa “Music Moves Europe” promovează un sector muzical european divers, competitiv, inovator și durabil. Acest sector se află încă într-o perioadă de redresare în urma pandemiei COVID-19, confruntându-se cu provocări …
Citește mai mult