Oportunitati

Înapoi
imagine de fundal

Beneficiarii PNDR 2020 au prioritate la eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistică

Pentru a veni în sprijinul beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a solicitat și a obținut sprijin instituțional din partea Ministerului Economiei Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) în vederea facilitării eliberării Avizului specific privind amplasamentul și funcționalitatea obiectivului pentru construcția, modernizarea sau extinderea unor structuri de primire turistică cu funcțiuni de cazare sau de alimentație publică (un document necesar solicitanților PNDR, care se depune la evaluarea cererii de finanțare) și a Certificatului de clasificare (un document necesar beneficiarilor, care se depune la ultima tranșă de plată).

Prin acest demers, Direcția Autorizare în Turism din cadrul MEAT își exprimă disponibilitatea de a sprijini în continuare absorbția fondurilor europene, considerând prioritară eliberarea cu celeritate a documentelor necesare proiectelor cu finanțare europeană din PNDR 2020.

Astfel, pentru a obține în timp util avizul specific sau certificatul de clasificare, la momentul depunerii documentațiilor pentru eliberarea acestora de către Direcția Autorizare în Turism, solicitanții sau beneficiarii trebuie să informeze în scris MEAT cu privire la faptul că dezvoltă o investiție cu fonduri europene disponibile prin PNDR 2020.

Reamintim că investițiile în agroturism sunt finanțate de AFIR prin intermediul submăsurilor 6.2 Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și 6.4 Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole din cadrul PNDR 2020.

Până în acest moment, AFIR a încheiat 1.844 de contracte cu beneficiarii submăsurii 6.2 în valoare de peste 108 milioane de euro, din care a plătit deja 89,5 milioane de euro. De asemenea, prin submăsura 6.4, AFIR finanțează 1.143 de investiții în valoare de 157 de milioane de euro, din care aproximativ 114 milioane de euro reprezintă plăți efectuate.

Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”

Aproape 300 de copii au adus primăvara în apă, la „Cupa Mărțișorul Vrancei”

Pe 1 Martie, la Bazinul Consiliului Județean Vrancea, primăvara nu a venit doar în calendar, ci în fiecare start, în fiecare strop de apă și în fiecare zâmbet din tribune. „Cupa Mărțișorul Vrancei” a adunat aproape 300 de copii din 7 județe ale țării și a transformat competiția într-o adevărată …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante la data de 26 februarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 26 februarie 2026 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 26.02.2026 au fost declarate de către agenții economici 191 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 228 în comunitatea europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Click aici - Locuri de muncă 
Citește mai mult
Președintele Nicușor Halici impune ritm accelerat investițiilor în Vrancea: 123 milioane lei pentru DJ 205P și fonduri europene pentru servicii sociale

Președintele Nicușor Halici impune ritm accelerat investițiilor în Vrancea: 123 milioane lei pentru DJ 205P și fonduri europene pentru servicii sociale

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a convocat astăzi plenul CJ în ședință extraordinară de îndată pentru a accelera două proiecte majore pentru județ: modernizarea drumului județean 205P și atragerea de fonduri europene pentru creșterea calității serviciilor dedicate persoanelor cu dizabilități. Cele două inițiative, asumate și promovate de președintele CJ, …
Citește mai mult