Noutati

Înapoi
imagine de fundal

”Bachus 2018” își trimite gratuit câștigătorii la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles

Concursul Naţional de Vinuri ”Bachus”, ediţia a IX-a, are loc în perioada 4-6 octombrie 2018, în cadrul Festivalului Internaţional al Viei şi Vinului, organizat de Consiliul Județean Vrancea. Acesta este evenimentul central al festivalului și reprezintă una dintre cele mai importante competiții de profil din România.

Degustările se vor desfășura pe parcursul a două zile, joi și vineri, între orele 10.00 – 14.00, iar câștigătorii vor fi desemnați sâmbătă, 6 octombrie și vor fi anunțați în cadrul unei conferințe de presă, care va avea loc de la ora 11.00.

Participarea la concurs este iniţiată de producător sau distribuitor, prin trimiterea probelor, însoţite de buletinul de analiză sau borderou, care va cuprinde: numele societăţii, soiul, anul de recoltă, tăria alcoolică şi zahărul (sec, demisec, demidulce, dulce). Concursul este deschis tuturor categoriilor de vin, produse în conformitate cu reglementările UE. Probele de vin trebuie să provină dintr-un lot omogen și să respecte condiţiile de ambalare şi marcare în conformitate cu reglementările în vigoare. Numărul de sticle pentru fiecare probă înscrisă în concurs este 3 butelii (cap. min. 0,75 l) pentru vinurile din recolta 2017 sau mai vechi şi 2 butelii pentru vinurile din recolta 2018.

Termenul limită de primire a probelor în concurs este 2 octombrie 2018.

Înscrierea în concurs a vinurilor se face la următoarele secţiuni:

  1. Vinuri liniştite:
  • vinuri tinere, inclusiv recolta 2018;
  • vinuri de colecţie (mai vechi de 2006 inclusiv);
  1. Vinuri efervescente;
  2. Vinuri speciale;
  3. Băuturi spirtoase si băuturi pe bază de vin (vinarsuri);

Categoriile de vinuri în concurs vor fi următoarele:

  1. Vinuri albe liniştite nearomate (seci, demiseci, demidulci, dulci);
  2. Vinuri albe semiaromate şi aromate (seci, demiseci, demidulci, dulci);
  3. Vinuri roze şi roşii (seci, demiseci, demidulci, dulci).

Cele mai apreciate vinuri albe, roşii şi băuturi spirtoase vor fi premiate cu Marea Medalie de AUR,  respectiv:

  • Marea Medalie de AUR – pentru proba de vin alb cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 10 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția)
  • Marea Medalie de AUR – pentru proba de vin roşu cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 8 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția)
  • Marea Medalie de AUR – pentru proba de băuturi spirtoase pe baza de vin cu cel mai mare punctaj obţinut (înscrierea unui număr de 6 de probe de vin la Concursul Mondial de Vinuri de la Bruxelles – organizat în perioada 2-5 mai 2019 la Aigle, Elveția)

Juriul Concursului Național de Vinuri ”Bachus” este compus din degustători experţi, atât din țară, cât și din străinătate, renumiți pe plan mondial. Președintele juriului este academicianul Valeriu V. Cotea, iar președinții celor cinci comisii de degustare sunt: Roberto Gatti – Italia, Luigi Salvo – Italia, Luciano Parrinello – Italia, Vito Mezzapelle – Italia și Daniele Chianti – Italia.

Obiectivele concursului sunt: promovarea vinurilor de calitate, antrenarea partenerilor din piaţa vinului într-o competiţie benefică în folosul consumatorului şi educarea publicului privind caracteristicile şi tipicitatea vinurilor româneşti şi din import comercializate în România.

Ajuns la cea de-a XXVI-a ediție, Festivalul Internaţional al Viei şi Vinului „Bachus” este cel mai important eveniment de profil din România și se desfășoară pe parcursul a patru zile, în perioada 4-7 octombrie 2018.

 

Biroul de Presă al Consiliului Judeţean Vrancea

Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 – înscriere comercianți

Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 – înscriere comercianți

Regulament eveniment ”La Crâng de Crăciun” 2024 - Prezentul document oferă informații și instrucțiuni comercianților care doresc să se înscrie la eveniment
Citește mai mult
”Cupa Moș Crăciun” la înot pentru copii

”Cupa Moș Crăciun” la înot pentru copii

Vino alături de noi să încheiem anul în stil sportiv la competiția de înot dedicată copiilor și tinerilor pasionați de natație, organizată de Consiliul Județean Vrancea. Concursul ”Cupa Moș Crăciun” la înot va avea loc sâmbătă, 21 decembrie 2024, de la ora 10:00, la Bazinul de înot didactic din Focșani …
Citește mai mult
ANUNȚ PUBLICITAR privind licitația publică deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

ANUNȚ PUBLICITAR privind licitația publică deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior

ANUNȚ PUBLICITAR privind licitația publică deschisă cu preselecție, cu strigare, având ca obiect vânzarea de masă lemnoasă pe picior Hotărârea nr. 152/21.06.2024 privind “Valorificarea prin vânzare la licitație a masei lemnoase pe picior aferentă unui număr de 147 arbori cu un volum brut total de 408,32 m.c.” Hotărârea nr. 262/29.11.2024 …
Citește mai mult