Noutati

Înapoi
imagine de fundal

Au început lucrările pentru extinderea sistemului de apă și canalizare în Bolotești

În comuna Bolotești au început astăzi lucrările pentru extinderea și reabilitarea sistemului de apă și canalizare, eveniment la care a fost prezent președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, alături de primarul comunei Bolotești, Fane Popa, directorul SC CUP SA, Gheorghe Vasilescu, reprezentanții constructorilor și cetățeni.

Lucrările care au demarat în comuna Bolotești cuprind extinderi de: 5.080 ml la rețelele de distribuție a apei, 10.970 ml la la rețelele de canalizare, 2.683 ml conducte de refulare și 3 buc de extindere la stațiile de pompare a apelor uzate.

Acest obiectiv de investiții face parte din contractul de lucrări “VN – CL – 05 Reţele apă și canalizare în gruparea Odobești”, din cadrul proiectului regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – Etapa a II-a”.

“Știți foarte bine că noi avem vocație de constructori și ne ținem de cuvânt față de cetățenii județului Vrancea. Vranceaqua însumează lucrări în valoare de 248 de milioane de euro și este o lucrare gigant pentru cetățenii județului Vrancea și pentru infrastructura privind calitatea vieții lor. Astăzi începem lucrările de canalizare și extinderea rețelelor de apă în comuna Bolotești. Și gaze o să fie în comuna Bolotești. Defapt o să extindem inclusiv conducta din sudul județului. Am avut o discuție extrem de serioasă cu domnul director, Ion Sterian, de la Transgaz și o să facem cât mai multe eforturi și lucruri absolut necesare și vitale pentru cetățeni”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan.

Termenul de execuție al lucrărilor din cadrul acestui contract este de 24 luni + 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Populația deservită este de circa 18.000 locuitori din orașul Odobești, din comuna Boloteși și din comuna Jariștea.

Valoarea totală a lucrărilor este de 47.935.333,90 lei (echivalentul a 10.091.649 euro) din care 40.745.033,82 lei sunt asigurați din fonduri europene, 6.231.593,40 lei din fonduri de la bugetul de stat și 958.706,68 lei din fonduri de la bugetele locale ale Consiliului Județean Vrancea și ale UAT-urilor. Antreprenorul general al lucrărilor este HIDROCONSTRUCȚIA S.A București.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

1 iunie 2023 – Ziua Internațională a Copilului, în Crângul Petrești

1 iunie 2023 – Ziua Internațională a Copilului, în Crângul Petrești

Consiliul Județean Vrancea organizează în ziua de 1 iunie 2023 un eveniment dedicat Zilei Internaționale a Copilului, care va avea loc în Crângul Petrești, începând cu ora 10.00. PROGRAM 1 iunie 2023 – Ziua Internațională a Copilului Crângul Petrești, între orele 10.00 – 14.00 Parada Mascotelor: Personaje din desene animate …
Citește mai mult
Ziua Eroilor

Ziua Eroilor

Ziua Eroilor și Ziua Înălțării Domnului au fost celebrate joi, 25 mai, în cadrul unor ceremonii religioase și militare, prin depuneri de coroane de flori și defilarea detașamentului de onoare al Garnizoanei Focșani în mai multe locații din județ, printre care și Mausoleul Eroilor din Focșani și în centrul civic …
Citește mai mult
Alai de nuntă tradițională la Galeriile de Artă

Alai de nuntă tradițională la Galeriile de Artă

Consiliul Județean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Muzeul Vrancei, organizează duminică, 28 mai 2023, ora 12.00, la Galeriile de Artă din Focșani, expoziția de costume populare „𝐷𝑖𝑛 𝐷𝑎̆𝑖𝑠̦𝑜𝑎𝑟𝑎 𝑎𝑚 𝑝𝑙𝑒𝑐𝑎𝑡 𝑠̦𝑖-𝑛 𝑉𝑟𝑎𝑛𝑐𝑒𝑎 𝑛𝑒-𝑎𝑚 𝑎𝑑𝑢𝑛𝑎𝑡”. Expoziția își dorește să recreeze o scenă de nuntă: mireasa gătită în straie …
Citește mai mult