Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

24 Ianuarie 2024 – 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

Am avut bucuria să celebrăm la Focșani 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, desăvârșită de domnitorul Alexandru Ioan Cuza și de marile personalități ale vremii, moment istoric ce a reprezentat primul pas important pentru înfăptuirea statului național unitar român.

Doresc să mulțumesc tuturor vrâncenilor care au participat, cu trup și suflet, la manifestările organizate de Consiliul Județean Vrancea și Primăria municipiului Focșani și s-au prins în Hora Unirii.

Mulțumiri speciale aduc invitaților care ne-au onorat cu prezența pentru a marca acest moment important la manifestările din Piața Unirii: domnului Nicolae Ionel Ciucă, președintele Senatului României, domnului consilier prezidențial Constantin Dudu Ionescu, domnului Lucian Bode, vicepreședintele Camerei Deputaților, domnului Alexandru Mihai Ghigiu, șeful Cancelariei prim-ministrului, domnului Adrian Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor publice și administrației, domnului Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, doamnei Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, domnului Marius Viorel Poșa, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării. De asemenea, mulțumesc doamnelor Raluca Ioan și Elena Stoica, parlamentari de Vrancea, precum și domnului Varujan Vosganian, prim-vicepreședintele Uniunii Scriitorilor din România, pentru participarea la eveniment, alături de prefectul și subprefecții județului, primari, consilieri județeni, consilieri locali, șefi de instituții.

Mulțumesc Înalt Prea Sfinției Sale Ciprian, arhiepiscopul Buzăului și Vrancei și reprezentanții clerului pentru prezența atât la manifestările din Piața Unirii, cât și de la simpozionul internațional ”Uniți prin Istorie! Spațiul românesc la 165 de ani de la Unirea Principatelor Române”. Adresez felicitări colectivului Liceului de Artă ”Gheorghe Tattarescu” din Focşani pentru inițiativa desfășurării acestui simpozion, îi felicit pe elevii, profesorii și invitații din Basarabia prezenți la Focșani și mulțumesc Muzeului Vrancei și Centrului Cultural Vrancea pentru implicarea în reușita acestui eveniment.

Mai multe instituții și-au adus aportul  pentru ca evenimentele dedicate Unirii Principatelor Române să se desfășoare în cele mai bune condiții și, pe această cale, le mulțumim pentru prezență și implicare: primarului și Primăriei Municipiului Focșani, alături de instituțiile locale din subordine, Ministerului Apărării Naționale și Garnizoanei Focșani, Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea, Inspectoratului Județean de Poliție Vrancea, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vrancea și Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea.

Nu în ultimul rând, mulțumim pentru prezență reprezentanților mass-media locale și centrale, care au reflectat în materialele de presă amploarea acestui eveniment.

La mulți ani, vrânceni! La mulți ani, români!

 

 Cătălin TOMA

Președintele Consiliului Județean Vrancea

 

 

       
„Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri” – un proiect care s-a încheiat oficial, dar care va continua să inspire

„Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri” – un proiect care s-a încheiat oficial, dar care va continua să inspire

Muzeul Vrancei a fost astăzi neîncăpător pentru publicul care a participat la evenimentul de final al proiectului „Vin în Vrancea, tradiții și meșteșuguri”, derulat de Consiliul Județean Vrancea, dedicat celei mai mari podgorii a României și poveștii vinului vrâncean. Într-o conferință specială, am adus împreună oameni cu experiență – profesori …
Citește mai mult
European Institut Techology (EIT) – Urban Mobility acordă sprijin financiar pentru IMM-uri orientate către inovație în mobilitatea urbană.

European Institut Techology (EIT) – Urban Mobility acordă sprijin financiar pentru IMM-uri orientate către inovație în mobilitatea urbană.

Echipa EIT Urban Mobility anunță lansarea celei de-a patra ediții a apelului “SME Market Expansion Call”. Acest apel este conceput pentru a promova creșterea afacerilor și extinderea pe piețe, încurajând replicarea și scalarea soluțiilor de succes în noi regiuni sau sectoare, oferind o platformă strategică pentru IMM-uri cu ambiții de …
Citește mai mult
Locuri de muncă vacante în județul Vrancea și în spațiul economic european – 16 octombrie 2025

Locuri de muncă vacante în județul Vrancea și în spațiul economic european – 16 octombrie 2025

Agenții economici din județul Vrancea au declarat, la data de 16 octombrie 2025, o nouă serie de locuri de muncă vacante, disponibile atât la nivel local, cât și în statele membre ale Uniunii Europene. Pentru detalii complete privind oferta actualizată, condițiile de angajare și procedura de aplicare, vă invităm să …
Citește mai mult