Evenimente

Înapoi
imagine de fundal

Festivalul Folcloric ”Poiana Negari”, la Jitia, duminică 28 august 2022

Vă invităm, cu mult drag, să petreceți duminică pe meleagurile Jitiei, în cadrul unui eveniment de amploare, la care sunt așteptați iubitorii de muzică populară și tradiții vrâncene, pentru a admira spectaculosul dans unicat – Brâul de la Jitia, apărut în 1966 ca dans bărbătesc.
Consiliul Judeţean Vrancea, prin Centrul Cultural Vrancea, în parteneriat cu Primăria Jitia – Consiliul Local Jitia, organizează duminică, 28 august 2022, ora 12.00, în comuna Jitia, 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐅𝐨𝐥𝐜𝐥𝐨𝐫𝐢𝐜 ”𝐏𝐨𝐢𝐚𝐧𝐚 𝐍𝐞𝐠𝐚𝐫𝐢”, ediţia a LIII -a.
La acest eveniment vor participa ansambluri folclorice din: Bisoca (județul Buzău), Chiojdeni, Jitia, Nereju, Nistorești, Spulber și Vintileasca (județul Vrancea).
Ansamblul „Brâul de la Jitia” își are originea în tradiția populară, punând în valoare întrecerile de joc ale brâului, dintre flăcăii satelor, atunci când încercau să-și arate măiestria dansului. ,,Brâul de la Jitia” este unicat în țară prin faptul că în timpul jocului de brâu, dansatorii execută niște cârlige, adică fac o săritură în spate.
Vă așteptăm!
Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Educație modernă pentru fiecare copil din Vrancea!

Ne bucurăm să vă anunțăm finalizarea unui proiect important pentru viitorul copiilor noștri: „Dotarea școlilor speciale din subordinea Consiliului Județean Vrancea, a cabinetelor de asistență psihopedagogică din cadrul CJRAE și a Palatului Copiilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale”, finanțat prin PNRR – Pilonul VI: Politici pentru noua generație. …
Citește mai mult
Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Împreună pentru viitor! La mulți ani, România! La mulți ani, Europa!

Astăzi sărbătorim o zi istorică importantă pentru viitorul României moderne și democratice: 148 de ani de la proclamarea Independenței de stat a României. La Monumentul Independenței din Focșani a avut loc astăzi un ceremonial militar și religios, pentru a marca cele trei evenimente istorice majore care ne-au trasat traiectoria europeană …
Citește mai mult
Vrancea se dezvoltă! Noi zone comerciale și rezidențiale în județ

Vrancea se dezvoltă! Noi zone comerciale și rezidențiale în județ

Trei investiții importante pentru dezvoltarea Vrancei au fost aprobate în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism, prezidată marți, 29 aprilie a.c., de Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea. Aceste proiecte vor contribui direct la dezvoltarea economică, crearea de locuri de muncă și modernizarea infrastructurii locale. Două …
Citește mai mult