Novità

Indietro

Proiectul noului Spital Județean din Focșani merge mai departe!

Nevoile de finanțare ale unității spitalicești pe care vrem să o construim în județul Vrancea pot fi acoperite din mai multe surse bugetare, a transmis astăzi Ministerul Sănătății, după anunțul privind neincluderea spitalelor din Focșani, Sibiu și Brașov pe lista obiectivelor medicale finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Oficialii Ministerului Sănătății au prezentat astăzi obiectivele eligibile, precizându-se că prin PNRR pot fi finanțate investiții de maximum 200 milioane de euro. Spitalul Județean de la Focșani are o valoare de peste 500 milioane de euro, din care 300 de milioane de euro (60%) erau solicitați prin PNRR. În...

Leggi di più

Au fost desemnați câștigătorii tombolei lui Moș Crăciun: un copil de 4 ani din Focșani a câștigat excursia la Disneyland

”La Crâng, de Crăciun” este un eveniment dedicat copiilor și ne bucurăm că începând cu 10 decembrie am făcut fericiți mulți copii, și în special trei dintre ei, cei mai norocoși care i-au scris lui Moș Crăciun. Astăzi a fost ziua norocoasă pentru trei copii, care au câștigat premiile oferite de Consiliul Județean Vrancea, în cadrul tombolei ”𝐋𝐚 𝐂𝐫𝐚̂𝐧𝐠 𝐝𝐞 𝐂𝐫𝐚̆𝐜𝐢𝐮𝐧”! La extragerea de astăzi, realizată de Adrian Crețu, administratorul public al județului Vrancea, au participat aproape 800 de copii din Vrancea, care i-au scris lui Moș Crăciun și au depus scrisorile în urna special amenajată în Crâng. Cel mai...

Leggi di più

Inaugurare școală și grădiniță nouă la Nereju

Moș Crăciun a venit mai devreme pentru elevii și cadrele didactice din comuna Nereju, care au participat astăzi la inaugurarea școlii și grădiniței în care vor învăța peste 300 de elevi și preșcolari. La inaugurare au participat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, alături de vicepreședintele Ionel Cel-Mare, subprefecții Claudia Serafimciuc și Gheorghiță Berbece, inspectorul școlar general Daniela Marchitan, președintele Asociației Comunelor din România - filiala Vrancea, Fănică Popa și consilierul județean Claudiu Matei. "Vă asigur de tot sprijinul Consiliului Județean în ceea ce privește finanțarea proiectelor pe care le aveți la nivelul comunei Nereju. Noi facem tot posibilul să...

Leggi di più

Consiliul Județean Vrancea a premiat excelența în educație și sport

Olimpicii și sportivii cu rezultate deosebite la nivel național în anul 2022 au fost premiați astăzi de  președintele Cătălin Toma și vicepreședintele Ionel Cel-Mare, în cadrul ceremoniei de premiere ”Olimpicii pe primul loc!”, devenită o tradiție la Consiliul Județean Vrancea.  Au primit diplome de excelență și premii în bani 111 elevi din clasele V-XII și 125 de profesori coordonatori, care au obținut premii la etapele naționale ale olimpiadelor pe discipline (locul I, II, III, mențiune) sau locul I la nivel județean și s-au calificat la etapele naționale ale olimpiadelor  școlare în acest an, în baza listelor transmise de Inspectoratul Școlar...

Leggi di più

Secția modernizată a ambulatoriului pediatrie, inaugurată astăzi: din ianuarie va putea prelua copiii cu probleme medicale

Secția Ambulatoriu Pediatrie (fosta Policlinică pentru copii) din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” din Focșani a fost modernizată și dotată printr-un proiect derulat de Consiliul Județean Vrancea, urmând ca din luna ianuarie 2023 copiii să fie tratați în noua clădire. Lucrările de modernizare, reabilitare termică și dotare din cadrul proiectului „Modernizare și dotare secție ambulatoriu pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani“ au fost finalizate, mai devreme decât a fost prevăzut inițial, iar astăzi a avut loc inaugurarea clădirii. „Orice investiție în sănătate este o investiție în viitor și mai ales pentru copii. Am finalizat...

Leggi di più

Precizări cu privire la activitatea Bazinului de Înot Didactic

Dragi utilizatori ai Bazinului de Înot Didactic, dorim să vă aducem la cunoștință că activitatea Bazinului de înot didactic rămâne deocamdată suspendată, până la emiterea unor reglementări legale privind reluarea programului de natație pentru publicul larg și publicarea acestora în Monitorul Oficial al României. Deocamdată a fost emis doar Ordinul...

Leggi di più

Precizari cu privire la transportul public judetean

Stimați cetățeni ai județului Vrancea, Având în vedere unele sesizări privind diminuarea numărului de curse pe traseele județene de transport în comun, vă aducem la cunoștință că nici în perioada stării de urgență și nici pe durata stării de alertă, PROGRAMUL JUDEȚEAN DE TRANSPORT PERSOANE nu a fost modificat. Consiliul...

Leggi di più

Model orientativ de contestație

Pentru a veni in sprijinul cetatenilor care se  considera  indreptatiti sa conteste sanctiunile aplicate  in perioada starii de urgenta , regasiti alaturat un model orientativ  de contestatie.

Leggi di più

Un alt proiect al Consiliului Județean Vrancea finalizat!

Astăzi, 15 mai 2020, au fost recepționate lucrările la obiectivul de investiții ”Amenajare și dotare spațiu pentru activități recreative în comun- loc de joacă și teren de sport multifuncțional situate în Crângul Petrești, județul Vrancea”. Reamintim că președintele Consiliului Județean Vrancea a semnat în data de 5 februarie ordinul de...

Leggi di più

Se lucrează la clădirea fostului Tribunal Vrancea!

Proiectul ”Consolidare, restaurare și punere în valoare Muzeul Vrancei, Clădirea Tribunalului Județean” are termen de execuție a lucrărilor de 30 de luni. Reamintim că valoarea totală a proiectului este aproximativ 4,5 milioane de euro, iar reabilitarea acestei clădiri va duce la creșterea gradului de atractivitate a județului Vrancea, din punct...

Leggi di più

Au început lucrările de reabilitare la drumul județean 205 B!

Aproximativ 40.000 de locuitori vor beneficia de condiții mult îmbunătățite de trafic după modernizarea drumului județean 205 B care traversează localitățile Dumbrăveni, Gugeşti, Popeşti, Urecheşti, Budeşti, Coteşti, Blidari, Bonţeşti, Dălhăuţi, Faraoanele, Râmniceanca, Beciu, Odobeşti. Este vorba despre implementarea proiectului de investiții ”Modernizarea infrastructurii rutiere de drum judeţean dintre localităţile Dumbrăveni,...

Leggi di più

Anunt-DEZINSECȚIE CRÂNG

Pentru a putea combate eficient apariţia de căpușe și țânțari din perimetrul „Ariei Naturale Crâng Petrești” aflate în administrarea Consiliului Județean Vrancea, în data de 1 mai 2020, vom efectua prima dezinsecție din acest an, începând cu ora 23:00, prin pulverizare cu o soluție specializată, avizată de Comisia Națională pentru...

Leggi di più

Comunicat de presă – 24 aprilie 2020

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a semnat, în data de  24 aprilie 2020, contractul de proiectare și execuție lucrări pentru proiectul „Reabilitare energetică și lucrări conexe Spitalul Județean de Urgență Sf. Pantelimon Focșani, secția Pneumoftiziologie”, finanțat din fonduri europene în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020. Valoarea totală a...

Leggi di più

Consiliul Județean va cumpăra o autoutilitară 4×4 pentru ISU Vrancea

Consiliul Județean Vrancea va achiziționa un autovehicul destinat Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Anghel Saligny” Vrancea. Este vorba despre o autoutilitară 4×4, cu o valoare estimată de 109 mii lei, în vederea ducerii la îndeplinire a misiunilor. Procedura de achiziție este publicată pe platforma SEAP, data de deschidere a ofertelor...

Leggi di più
[gtranslate]