Notizie

Indietro
imagine de fundal

Raportul anual privind calitatea aerului: Vrancea este primul județ din România cu senzori de monitorizare a aerului în toate orașele

Consiliul Județean Vrancea este preocupat de calitatea aerului, care se reflectă în calitatea vieții și a sănătății noastre.

Astăzi a fost prezentat raportul anual privind stadiul realizării măsurilor aferente anulului 2022 cuprinse în Planul de Menținere a Calității Aerului în județul Vrancea, pentru perioada 2019-2023.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Ionel Cel-Mare, a subliniat faptul că Vrancea este primul județ din România în care au fost montați senzori performanți de monitorizare a calității aerului în toate orașele. Începând din luna octombrie, vrâncenii pot cunoaște mai bine calitatea aerului din județ, cinci senzori performanți fiind montați în Focșani, Adjud, Panciu, Odobești și Mărășești, ca parte a unei campanii de conștientizare a populației cu privire la nivelul real al calității aerului, derulată de Consiliul Județean Vrancea.

Cu ajutorul acestor senzori pot fi colectate date locale care ne vor permite pe viitor să cunoaștem mai bine calitatea aerului și pot fi luate măsuri adecvate pentru îmbunătățirea calității aerului. Indicatorii raportați de fiecare senzor pot fi verificați în timp real pe platforma digitală www.aercuratvn.ro.

La acțiunea de astăzi au fost prezenți reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în protecția mediului și implicit a sănătății: Garda Națională de Mediu – Vrancea, Direcția de Sănătate Publică Vrancea, Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea –  Serviciul Logistic, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea, Direcția Silvică Vrancea, Garda Forestieră Focșani, Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția pentru Agricultură Județeană Vrancea,  Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier – Inspectoratul Teritorial Vrancea și reprezentanți ai primăriilor din Focșani, Adjud, Panciu, Odobești, Mărășești, Suraia, Vidra și Homocea.

Consiliul Județean Vrancea este instituția care coordonează implementarea la nivel județean a Planului de Menținere a Calității Aerului pentru perioada 2019-2023.

Printre măsurile luate de Consiliul Județean pentru îmbunătățirea calității aerului pe care îl respirăm zi de zi se află: dezvoltarea rețelei de piste pentru biciclete (în Crângul Petrești, 7 km), protejarea și întreținerea spațiilor verzi existente și amenajarea locurilor deschise pentru a deveni spații verzi (102 ha), reabilitarea termică a clădirilor instituționale (în anul 2022, CJ a finalizat reabilitarea energetică a trei clădiri: secția Pneumoftiziologie și ambulatoriul Pediatrie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” Focșani și Galeriile de Artă din Municipiul Focșani). La nivelul municipiului Focșani, Primăria a achiziționat anul trecut 16 autobuze electrice, 16 stații de încărcare electrică lentă și 5 stații de încărcare rapidă.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Proiectul Ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 16 iulie 2025
Leggi di più
Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor. La Consiliul Județean a fost prezentă …
Leggi di più
Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități. PROCEDURI ÎN DERULARE …
Leggi di più
[gtranslate]