News

Back
imagine de fundal

Universitatea din București și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași vor înființa centre de învățământ superior la Focșani

Administrația județeană a adoptat astăzi în cadrul ședinței ordinare două proiecte de hotărâri privind folosirea de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, respectiv Universitatea din București, pe o perioadă de 10 ani, a clădirii și terenului aferente fostei Prefecturi Putna.

Cele două prestigioase instituții de învățământ superior urmează să înființeze în acest imobil centre universitare pentru viitorii studenți din județul Vrancea, dar și din alte județe, care vor avea oportunitatea să studieze acasă sau cât mai aproape de casă. Clădirea dispune de cinci săli care se pretează pentru cursuri cu studenții, având un total de 176 de locuri, precum și de peste 40 de birouri. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași și Universitatea din București sunt cele mai vechi universități din România și se bucură de un important prestigiu la nivel naţional şi internaţional.

”Vrancea are dreptul la educație. Susțin deschiderea acestui județ în spectrul universitar. Intenția universităților este de a intra mai mult în domeniul educațional vrâncean, prin colaborarea cu colegiile Cuza și Unirea. Mă interesează să deschid acest județ și să avem un centru universitar la Focșani”, a spus președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

În urma dezbaterilor, ambele proiecte au fost adoptate cu majoritate de voturi, 17 voturi pentru (consilierii din grupul PNL-USR-PLUS și ALDE), 15 voturi împotrivă (PSD) și 1 abținere (un consilier USR).

Ambele instituții de învățământ superior vor suporta costul utilităților, paza imobilului și întreținerea pe parcursul întregii perioade de dare în folosință.

Palatul Administrativ (fosta Prefectură Putna) a fost construit în anul 1913, fiind proiectat în stilul arhitectonic tradițional romanesc.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Educația rămâne cea mai valoroasă investiție într-o comunitate, iar performanța tinerilor merită recunoscută și încurajată. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, susține inițiativele care promovează excelența și oferă tinerilor încrederea că munca, perseverența și seriozitatea sunt apreciate. În cadrul unui eveniment festiv organizat astăzi la Muzeul Vrancei, 41 de absolvenți …
Read more
Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 29 iulie, ora 13.00
Read more
Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Vrancea se schimbă prin investiții serioase, bine planificate și atent urmărite în teren. Fiecare drum modernizat înseamnă siguranță, dezvoltare economică, acces mai bun la educație, sănătate și oportunități pentru oameni. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului județean DJ 204E (Mirceștii Noi …
Read more
[gtranslate]