News

Back
imagine de fundal

Garanția susținerii și dezvoltării comunității vrâncene – subiect al unui seminar susținut de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri și sprijinit de Consiliul Județean Vrancea

 

În data de 18 februarie 2019, începând cu ora 10.30, în Sala de Ședințe a Consiliului Județean Vrancea, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) va lansa seria de seminarii Soluții de dezvoltare a antreprenoriatului și comunităților locale românești.

Organizat sub auspiciul Conferințele BTL Design, primul eveniment din seria de seminarii, intitulat „FNGCIMM – garanția susținerii și dezvoltării comunității vrâncene” va fi dedicat beneficiarilor publici, antreprenorilor și fermierilor din zonă.

Reprezentanții autorităților locale la nivel de județ, alături de repezentanți ai Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale și ai Autorității de Management pentru Programul Operațional de Pescuit și Afaceri Maritime vor prezenta aspecte relevante pentru zona Vrancea privitoare la proiectele și programele de finanțare destinate dezvoltării durabile la nivel local, în zonele rurale, precum și aspecte legate de dezvoltarea acvaculturii și pescuitului în România.

FNGCIMM și First Bank vor completa tabloul de oportunități prezentat comunităților locale și mediului antreprenorial cu soluții de finanțare și garantare destinate susținerii proiectelor de infrastructură, a proiectelor de investiții și dezvoltare a sectorului antreprenorial și a fermierilor.

„Sprijinul oferit de Consiliul Județean Vrancea ne oferă oportunitatea dialogului direct și deschis cu comunitățile vrâncene, potențialii beneficiari ai soluțiilor de garantare din portofoliul nostru. Prin aceasta serie de seminarii, ce va fi lansată luni, 18 februarie, la Focșani, dorim să venim in întâmpinarea nevoilor de finanțare ale fermierilor, antreprenorilor sau ale beneficiarilor din sectorul public, cu soluții de garantare adaptate. ” a declarat Gheorghe Lăpădat, Director General al FNGCIMM.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse. FNGCIMM instrumentează programe guvernamentale destinate relansării economice, dezvoltării mediului de afaceri, precum şi creării și susținerii de locuri de muncă, funcţionând ca o societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, sub supravegherea prudenţială a Băncii Naţionale a României.

Garanţia FNGCIMM SA – IFN este de maxim 80% din valoarea împrumutului, fără a depăși suma de 2,5 milioane euro/beneficiar şi se emite la solicitarea instituţiilor finanţatoare partenere, pentru finanţări aprobate, pe baza analizei documentelor prezentate de către finanţator.

FNGCIMM SA – IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru. Garanția FNGCIMM SA – IFN este cea mai lichidă garanție, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, față de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

FNGCIMM SA – IFN asigură o acoperire teritorială națională, răspunzând solicitărilor întreprinzătorilor prin toate cele 3 sucursale, 4 reprezentanțe și 3 filiale. În baza apartenenței sale la AECM (Asociația Europeană a Instituțiilor de Garantare – asociație ce reunește 47 de fonduri de garantare mutuale, private și publice, bănci de dezvoltare și fonduri de contragarantare din 23 de state membre ale UE, precum și din Turcia, Serbia, Bosnia și Herzegovina, Federația Rusă și Kosovo), FNGCIMM funcționează după reguli şi principii europene.

Pentru informații suplimentare :
021.310.18.74 int.193
info@fngcimm.ro
Direcția Marketing, relații clienți și consiliere

Jumătate de milion de lei pentru viitorul tinerilor din Vrancea: Consiliul Județean Vrancea a desemnat câștigătorii finanțărilor pe Legea 350

Jumătate de milion de lei pentru viitorul tinerilor din Vrancea: Consiliul Județean Vrancea a desemnat câștigătorii finanțărilor pe Legea 350

Consiliul Județean Vrancea a finalizat procedura de selecție și evaluare a proiectelor depuse de organizațiile neguvernamentale și persoanele fizice din județ în vederea obținerii de finanțări nerambursabile de la bugetul județean pentru anul 2026, în baza Legii nr. 350/2005. Inițiativele declarate câștigătoare vizează domenii de interes public local, precum activități …
Read more
Rețeaua de gaze naturale pentru locuitorii din Suraia și Biliești avansează către etapa de execuție

Rețeaua de gaze naturale pentru locuitorii din Suraia și Biliești avansează către etapa de execuție

Încă un proiect strategic pentru vrânceni și pentru dezvoltarea județului este aproape de începerea lucrărilor. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat autorizația de construire pentru realizarea investiției ”Înființare rețea de alimentare și distribuție gaze naturale în comunele Biliești și Suraia, județul Vrancea”, beneficiar Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Biliești – …
Read more
Administrație modernă și digitalizată: Consiliul Județean Vrancea investește în competențele viitorului printr-un parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA București

Administrație modernă și digitalizată: Consiliul Județean Vrancea investește în competențele viitorului printr-un parteneriat cu Universitatea POLITEHNICA București

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, administrația județeană continuă procesul de modernizare și transformare digitală prin implementarea unui nou program de formare profesională dedicat dezvoltării competențelor în domeniul tehnologiei informației și inteligenței artificiale. Astăzi acesta a lansat Programul de Formare Profesională în domeniul IT și Inteligenței Artificiale, susținut …
Read more
[gtranslate]