Opportunities

Back
imagine de fundal

Cursuri gratuite de calificare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani

Oportunitate pentru tinerii vrânceni!

Cursuri gratuite de calificare pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 16-29 ani și posibilitatea înființării unei afaceri proprii, în cadrul proiectului „Investește în viitorul tău!”, cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Proiectul se adresează tinerilor NEETs, adică tineri din mediul rural și urban care NU sunt angajați și NU urmează niciun program educațional sau de formare, cu domiciliul sau reședința în regiunile de implementare ale proiectului (inclusiv județul Vrancea) și sunt înregistrați la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă.

➡ În cadrul proiectului se organizează cursuri gratuite de formare și perfecționare:

✔ Operator de Introducere, Validare și Prelucrare Date (operare pe calculator)

✔ Agent de securitate

✔ Lucrător commercial

Programul cursurilor este de 80/360 de ore, fiind organizate cât mai aproape de domiciliul participanților, imediat ce în zona vizată se formează o grupă de minimum 14 persoane (pentru cursurile de inițiere = 80 ore) sau 28 persoane (pentru cursurile de calificare = 360 ore).

Absolvenții cursurilor vor primi, de asemenea, o subvenție de 400 lei/1.800 lei, în funcție de tipul cursului pe care îl urmează. De asemenea, 28 de persoane vor fi formate în domeniul antreprenoriatului și 260 de persoane vor beneficia de servicii de mediere pe piața muncii.

📲 Detalii și înscrieri la telefon: 021/6427951, mail comunicare [at] gecost2001 [dot] ro și www.gecost2001.ro .

 

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Read more
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Read more
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Read more
[gtranslate]