News

Back
imagine de fundal

Comunicat de presă

Pentru o corectă informare a publicului, Consiliul Județean Vrancea dorește să facă mai multe precizări, cu privire la articolul lipsit de responsabilitate și de profesionalism apărut în presa locală referitor la atragerea fondurilor europene.

Așadar, pe această cale, informăm publicul larg, inclusiv mass-media, că funcţionarii publici au dreptul şi obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea profesională, așa cum prevede articolul 50 din Legea 188/1999 privind  Statutul funcţionarilor publici.

Întrucât domeniul accesării și implementării proiectelor din fonduri nerambursabile este într-o continuă dinamică, este necesară formarea funcționarilor publici cu atribuții în acest domeniu. Mai mult decât atât, la nivelul Consiliului Județean Vrancea, există în implementare peste 20 de proiecte derulate cu fonduri europene și în perioada următoare se are în vedere accesarea și demararea a tot mai multor proiecte de investiții, ceea ce impune instruirea salariaților din aparatul de specialitate al consiliului județean în domeniul managementul proiectelor.

Ne mândrim cu faptul că instituția publică județeană, în calitate de beneficiar, prin eforturile permanente întreprinse de președintele Marian Oprișan, are în implementare un număr mare de proiecte din fonduri nerambursabile. Dacă e să dăm doar un exemplu, proiectul regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea” este finanțat în cadrul Programului Operaţional de Infrastructură Mare și are o valoarea totală a investiției de  941 milioane de lei, aproximativ 200 milioane de euro. Această sumă este asigurată in proporție de 85%  din fonduri europene, 13% din subvenții de la bugetul de stat, iar 2% reprezintă contribuția de la bugetul local.

Este dezamăgitor că sunt mediatizate informații eronate referitor la activitatea președintelui Consiliului Județean Vrancea, care pot aduce prejudicii de imagine, atât dumnealui personal, cât și instituției pe care o reprezintă.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Read more
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Read more
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Read more
[gtranslate]