News

Back
imagine de fundal

Bugetul pentru investiții al Consiliului Județean Vrancea este mai mare cu 24% față de anul trecut

Consiliul Județean Vrancea a adoptat astăzi în unanimitate bugetul Județului Vrancea și al instituțiilor subordonate pentru anul 2022, în cadrul unei ședințe ordinare care s-a desfășurat în sistem online.

Bugetul Consiliului Județean Vrancea este în creștere cu 16% față de anul 2021, veniturile  fiind de 562.703.000 lei.

Bugetul veniturilor la secțiunea Dezvoltare (378.182.000 lei), pentru proiecte și investiții, este semnificativ mai mare în comparație cu anul trecut, cu 24%. Suma primită din fonduri europene pentru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile va fi de 182.418.000 lei, iar Consiliul Județean va primi și subvenții de la bugetul de stat pentru proiecte de dezvoltare (inclusiv prin Programul Național de Dezvoltare Locală), în cuantum de 161.906.000 lei.

Proiectele de dezvoltare ale județului sunt prioritare și în acest an, fapt care se reflectă și în cheltuielile previzionate privind investițiile (380.000.000 lei), care reprezintă 67% din totalul cheltuielilor pentru anul 2022. Cheltuielile privind proiectele implementate de administrația județeană cu finanțare din fonduri externe sunt în valoare de 188.764.000 lei, iar cheltuielile de capital din bugetul local și din bugetul de stat (Programul Național de Dezvoltare Locală) sunt de 190.938.000 lei.

De asemenea, pentru activitățile de întreținere și modernizare a drumurilor județene în acest an se alocă suma de 274.803.000 lei.

Consiliul Județean Vrancea va mai aloca 1.000.000 lei, în primă fază, pentru funcționarea Spitalului Județean de Urgență ”Sf. Pantelimon” (anul trecut banii alocați spitalului au însumat 4,5 milioane lei) și 2.000.000 lei pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă ”Cuvioasa Parascheva” din Focșani.

Bugetul anului 2022 prevede susținerea unor investiții de amploare pentru dezvoltarea județului Vrancea:

  • Noul Spital Județean: propus pentru finanțare în cadrul PNRR, se pregătește licitația pentru serviciile de proiectare.
  • Parcul industrial de la Garoafa: au fost scoase la licitație serviciile de proiectare pentru elaborare PUZ și studiu de fezabilitate.
  • Rețea inteligentă de iluminat public pe drumurile județene: licitația pentru serviciile de proiectare este în plină desfășurare, fiind în etapa de evaluare a ofertelor.
  • Reabilitarea Stațiunii Soveja: a fost aprobat Studiul de Fezabilitate.

Proiecte majore aflate în implementare în anul 2022 cu finanțare din fonduri europene, fonduri de la bugetul de stat și din bugetul local:

  • Modernizarea drumurilor judeţene: o rețea de 150 km și 14 poduri
  • Consolidarea și restaurarea clădirilor monument istoric (Secțiile Muzeului Vrancei: Casa Alaci, Casa Tatovici, fostul ”Palat al Justiției”) – TOTAL 37.593.959 lei
  • Reabilitarea secțiilor Spitalului Județean (Psihiatrie și Boli infecțioase, Dermatologie, ORL, Oftalmologie, Pneumoftiziologie, Pediatrie) – TOTAL 23.476.419 lei
  • Reabilitarea clădirilor publice și de asistență socială (Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă ”Elena Doamna”, Sediul DGASPC, Centrul de zi de recuperare şi reabilitare copii cu dizabilităţi din Focșani, Centrul Comunitar de Servicii Copii cu Dizabilități (DGASPC) din sat Petrești, comuna Vînători, Galeriile de Artă, Sediul Serviciilor publice comunitare de evidența persoanelor, pașapoarte, permise) – TOTAL: 32.311.453 lei
  • Cofinanțare pentru modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare – 1.730.000 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor ce se vor executa în anul 2022 în cadrul proiectului regional „Extinderea și modernizarea sistemului de apă și canalizare în județul Vrancea”, etapa a II-a POIM

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Read more
Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Read more
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Read more
[gtranslate]