News

Back
imagine de fundal

A fost lansată licitația pentru concesiunea gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor din județul Vrancea

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) „Vrancea Curată” a demarat procedura de atribuire a contractului pentru delegarea prin concesiune a gestiunii unor activități componente ale serviciului de salubrizare a localităților din județul Vrancea, prin publicarea pe platforma SEAP a documentației de atribuire. Anunțul a fost transmis spre publicare și la Jurnalul Uniunii Europene.

În urma derulării procedurii de achiziție va fi atribuit un contract de delegare prin concesiune a gestiunii activităților de colectare și transport a deșeurilor la nivelul județului. Valoarea estimată a contractului de delegare a gestiunii serviciului este de 131.177.480 lei fără TVA.

Activitățile serviciului de salubrizare care fac obiectul delegării sunt:

– colectarea separată şi transportul separat al deşeurilor menajere şi al deşeurilor similare provenind din activităţi comerciale din industrie şi instituţii, inclusiv fracţii colectate separat

– colectarea separată cel puțin pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic și sticlă din deșeurile municipale

– colectarea separată a deșeurilor biodegradabile

– colectarea deșeurilor periculoase provenite din gospodării

– colectarea deșeurilor voluminoase, inclusiv mobilă și saltele

– colectarea deșeurilor textile

 

Termenul limită pentru primirea ofertelor este 2 aprilie 2024, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate – preț.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 29 octombrie 2026

La data de 29.10.2026, agenții economici au declarat 196 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- click aici!  …
Read more
Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Vrancea, deschisă investițiilor internaționale: Președintele Nicușor Halici, întrevedere oficială cu Ambasadorul Indiei în România

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a primit astăzi vizita Excelenței Sale Dr. Manoj Kumar Mohapatra, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Indiei în România, aflat pentru prima dată într-o vizită oficială în județul Vrancea. Întrevederea s-a concentrat pe consolidarea relațiilor bilaterale și pe identificarea oportunităților concrete de cooperare economică între …
Read more
Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Nicușor Halici cere Guvernului deblocarea urgentă a finanțării noului Spital Județean Vrancea: „Ne-am îndeplinit toate obligațiile. După aproape doi ani de așteptare, avem nevoie de decizii, nu de noi amânări!”

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a solicitat Guvernului României urgentarea evaluării și clarificarea finanțării proiectului noului Spital Județean Vrancea, o investiție esențială pentru sănătatea și siguranța vrâncenilor. Solicitarea a fost formulată miercuri, 28 octombrie, la Palatul Victoria, în cadrul întâlnirii de lucru dintre reprezentanții Uniunii Naționale a Consiliilor Județene …
Read more
[gtranslate]