Opportunities

Back
imagine de fundal

Achizițiile centralizate: ANAP prezintă modele de bune practici din UE

Consiliul Judeţean Vrancea este Promotor în cadrul Proiectului Sprijin pentru ANAP pentru înființarea Unităților de Achiziții Publice Centralizate la nivel local.

Acest proiect este implementat de ANAP cu sprijinul Băncii Europene de Investiții (BEI), fiind realizat prin intermediul Proiectului SIPOCA 625. Inițiativa are printre obiectivele sale specifice înființarea și operaționalizarea a 3 UCA la nivel local, respectiv realizarea foilor de parcurs pentru alte 8 UCA la nivel local, în scopul implementării ulterioare. Organizația noastră vă va aduce în atenție în perioada următoare o serie de articole pe tema achizițiilor centralizate, cu scopul de a sprijini buna informare a tuturor entităților interesate de acest subiect.

Vă prezentăm de această dată modelul austriac – Agenția Federală de Achiziții Centralizate (BBG).

Până în 2001, achizițiile publice din Austria se făceau descentralizat, fiecare autoritate contractantă fiind implicată direct în procedurile de achiziție. Printr-o reformă administrativă cuprinzătoare în 2001, Guvernul Austriei a decis să îmbunătățească eficiența achizițiilor publice și să reducă cheltuielile publice. Reducerea costurilor administrative, optimizarea condițiilor de achiziție și cel mai bun raport calitate-preț au fost scopurile principale ale restructurării.

Detaliile modului de operare al BBG le puteți găsi în acest articol: http://anap.gov.ro/web/achizitiile-centralizate-anap-prezinta-modele-de-bune-practica-din-ue/.

Pentru mai multe informații privind inițiativa de înființare a UCA locale, nu ezitați să contactați Consiliul Judeţean Vrancea la adresa harabor [dot] valentina [at] cjvrancea [dot] ro sau echipa de implementare a Proiectului la adresa ucalocale [at] ro [dot] ey [dot] com.

Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Cooperativa de Enseñanza Vega Media de Alguazas, un furnizor de formare profesională (VET) situat în Alguazas (regiunea Murcia, Spania), având codul Erasmus+ OID E10099230, caută în prezent parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+ KA122-VET. Această școală de tip cooperativă oferă: formare profesională de bază (VET Basic) în servicii administrative; trei …
Read more
Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Read more
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Read more
[gtranslate]