Geschehen

Zurück
imagine de fundal

Unirea Principatelor Române – 24 Ianuarie

În fiecare an, Consiliul Județean Vrancea organizează în Piața Unirii din municipiul Focșani manifestări dedicate celebrării unuia dintre cele mai importante momente istorice ale românilor: Mica Unire – Unirea Principatelor Române de la 24 Ianuarie 1859, sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost primul pas important pe calea înfăptuirii statului național unitar român.

Programul manifestărilor organizate cuprinde trecerea în revistă a Gărzii de Onoare, intonarea Imnului Național, un moment artistic evocator „Unirea Principatelor Române“, Hora Unirii și se încheie în mod tradițional cu retragerea cu torțe a militarilor.

Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează marți, 6 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, festivitățile dedicate împlinirii unui secol de la începerea oficială a construirii Mausoleului Eroilor din Focșani, unul dintre locurile în care memoria jertfei pentru România este păstrată și transmisă generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat în parteneriat …
Lesen Sie mehr
Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește depunerea la finanțare a proiectului Parcul Industrial Vrancea, care va fi dezvoltat în comuna Garoafa, cu obiectivul atragerii unei finanțări europene nerambursabile de 10 milioane de euro, prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. Proiectul reprezintă una dintre investițiile strategice ale administrației județene pentru dezvoltarea economică a Vrancei, …
Lesen Sie mehr
Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Consiliul Județean Vrancea depune astăzi, 28 septembrie, spre finanțare, în cadrul Fondului pentru Modernizare, două proiecte de investiții dedicate producerii de energie din surse regenerabile și dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei, investițiile urmărind, în principal, …
Lesen Sie mehr
[gtranslate]