Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Sisteme integrate de protecție a copilului – consultare publică

Context:

În Strategia UE privind drepturile copilului, Comisia s-a angajat să „prezinte o inițiativă menită să sprijine dezvoltarea și consolidarea sistemelor integrate de protecție a copilului, care va încuraja toate autoritățile și serviciile relevante să colaboreze mai bine în cadrul unui sistem care plasează copilul în centrul preocupărilor.” Pentru a-și îndeplini acest angajament, Comisia intenționează să prezinte o Recomandare a Comisiei privind sistemele integrate de protecție a copilului. Această recomandare a Comisiei va fi un element esențial al luptei împotriva violenței îndreptate asupra copiilor și al protecției copiilor în întreaga UE.

 

Un sistem integrat de protecție a copilului plasează copilul în centrul sistemului. Astfel se garantează că toți actorii esențiali și serviciile publice – inclusiv cei implicați în educație, sănătate, asistență socială, bunăstare și justiție – colaborează pentru a preveni abuzurile, exploatarea, neglijarea și alte forme de violență împotriva copiilor și pentru a proteja și a asista copiii aflați în aceste situații.

 

În Europa, 44 de milioane de copii sunt victime ale abuzurilor fizice, 55 de milioane – ale abuzurilor emoționale, 1 copil din 5 va fi victimă a unei forme de violență sexuală, iar copiii reprezintă aproape un sfert din victimele traficului de persoane în UE. Investițiile în protejarea copiilor sunt printre cele mai înțelepte. Costul economic al violenței împotriva copiilor este de până la 8 % din PIB-ul mondial. Riscul ca aceștia să cadă victime violenței a crescut și mai mult odată cu crizele recente, ceea ce arată că sistemele de protecție a copilului din UE au lacune.

 

Obiectivul activităților de consultare este de a identifica în mod concret nevoile specifice legate de protecția copilului și modul în care acestea sunt abordate la nivel național, pentru a permite Comisiei să prezinte o inițiativă solidă și concretă. Scopul este, de asemenea, de a înțelege modul în care UE poate consolida sistemele de protecție a copilului și poate sprijini o abordare mai integrată.

 

Perioada consultării: 14 iulie 2023 – 20 octombrie 2023

Comisia va publica toate contribuțiile la prezenta consultare publică. Puteți alege ca datele dumneavoastră să fie publicate sau să rămână anonime la momentul publicării contribuției personale.

Consultarea se adresează unei game largi de părți interesate din sectorul public și privat, printre care:

  • publicul larg, prin intermediul consultării publice deschise și al cererii de contribuții;
  • copiii;
  • statele membre,
  • organizațiile internaționale;
  • organizațiile societății civile;
  • reprezentanții autorităților locale.

Chestionarul consultării este disponibil în limba română şi poate fi completat pe pagina oficială a Comisiei Europene: https://ec.europa.eu/info/law/better-regulation/have-your-say/initiatives/13884-Protectia-copilului-integrarea-sistemelor_ro

Contact direct la Comisia Europeană pentru întrebări specifice: EC-CHILD-RIGHTS [at] ec [dot] europa [dot] eu

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Leggi di più
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Leggi di più
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Leggi di più
[gtranslate]