Opportunità

Indietro
imagine de fundal

S-a deschis perioada pentru depunerea candidaturilor de atribuire a Premiilor #BeActive 2023

Agenţia executivă europeană pentru educaţie şi cultură (EACEA) de la Bruxelles a deschis perioada de depunere a candidaturilor pentru atribuirea premiilor „#BeActive”, iniţiativă creată ca parte centrală a „Săptămânii europene anuale a sportului” (programul Erasmus+). Premiile își propun să sprijine proiecte și persoane care au promovat cu succes sportul și activitatea fizică în întreaga Europă.

Competiția contribuie la promovarea Săptămânii europene a sportului, prezentând în același timp cele mai bune practici și evidențiind indivizi inspiratori pentru un public pan-european. Din 2015, Premiile #BeActive au recunoscut și sărbătorit inițiative remarcabile la toate nivelurile – în special la nivel local – pentru a promova sportul și activitatea fizică și pentru a încuraja oamenii să fie activi.

Premiile #BeActive 2023 vor cuprinde următoarele patru categorii:

  1. Premiul #BeActive pentru educație. Acesta va pune în evidenţă modul în care educația poate încuraja copiii să fie activi în afara activităților sportive/fizice tipice din timpul școlii. Proiectele pot include activități suplimentare, zile sportive în afara orelor de curs, activități după școală și alte soluții creative care construiesc un mediu educațional activ.
  2. Premiul #BeActive la locul de muncă. Acesta va celebra activitățile exemplare la locul de muncă care încurajează angajații să fie mai activi. Proiectele pot include tot felul de inițiative care au loc în timpul programului de lucru, la prânz sau înainte/după muncă și care promovează un mediu de lucru activ.
  3. Premiul #BeActive pentru erou local. Acesta celebrează realizările individuale în motivarea altora să fie activi. Premiul recunoaște persoanele care au lucrat constant pentru a promova sportul și/sau activitatea fizică în comunitatea locală sau în mediul lor de trai.
  4. Premiul #BeActive intergeneraţional. Acest premiu recompensează proiectele care promovează sportul intergenerațional și subliniază că toată lumea poate beneficia de activități care îmbunătățesc sănătatea și bunăstarea. Iniţiativele pot include promovarea activităților adaptate tuturor, indiferent de vârstă, promovarea unui stil de viață sănătos pentru toată lumea, precum și accesul mai ușor la sport și activități fizice pentru toate generațiile.

Câștigătorul și finaliștii (clasați pe locul 2 și 3) de la fiecare categorie vor primi premii pentru a inspira alte organizații și persoane din întreaga Europă. Toate vor fi anunțate și prezentate la ceremonia de premiere.

Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor: 25 mai 2023, ora 18:00:00, ora României.

Bugetul disponibil: 60.000 EUR; premiul I la fiecare categorie este de 10.000 EUR, premiile II şi III fiind de 2.500 EUR fiecare.

Toate detaliile privind depunerea unei candidaturi sunt disponibile pe portalul unic al Comisiei „Funding and Tender Oportunities”.

 

SURSA: UNCJR
Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Leggi di più
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Leggi di più
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Leggi di più
[gtranslate]