Opportunités

Retour
imagine de fundal

S-a deschis perioada pentru depunerea candidaturilor de atribuire a Premiilor #BeActive 2023

Agenţia executivă europeană pentru educaţie şi cultură (EACEA) de la Bruxelles a deschis perioada de depunere a candidaturilor pentru atribuirea premiilor „#BeActive”, iniţiativă creată ca parte centrală a „Săptămânii europene anuale a sportului” (programul Erasmus+). Premiile își propun să sprijine proiecte și persoane care au promovat cu succes sportul și activitatea fizică în întreaga Europă.

Competiția contribuie la promovarea Săptămânii europene a sportului, prezentând în același timp cele mai bune practici și evidențiind indivizi inspiratori pentru un public pan-european. Din 2015, Premiile #BeActive au recunoscut și sărbătorit inițiative remarcabile la toate nivelurile – în special la nivel local – pentru a promova sportul și activitatea fizică și pentru a încuraja oamenii să fie activi.

Premiile #BeActive 2023 vor cuprinde următoarele patru categorii:

  1. Premiul #BeActive pentru educație. Acesta va pune în evidenţă modul în care educația poate încuraja copiii să fie activi în afara activităților sportive/fizice tipice din timpul școlii. Proiectele pot include activități suplimentare, zile sportive în afara orelor de curs, activități după școală și alte soluții creative care construiesc un mediu educațional activ.
  2. Premiul #BeActive la locul de muncă. Acesta va celebra activitățile exemplare la locul de muncă care încurajează angajații să fie mai activi. Proiectele pot include tot felul de inițiative care au loc în timpul programului de lucru, la prânz sau înainte/după muncă și care promovează un mediu de lucru activ.
  3. Premiul #BeActive pentru erou local. Acesta celebrează realizările individuale în motivarea altora să fie activi. Premiul recunoaște persoanele care au lucrat constant pentru a promova sportul și/sau activitatea fizică în comunitatea locală sau în mediul lor de trai.
  4. Premiul #BeActive intergeneraţional. Acest premiu recompensează proiectele care promovează sportul intergenerațional și subliniază că toată lumea poate beneficia de activități care îmbunătățesc sănătatea și bunăstarea. Iniţiativele pot include promovarea activităților adaptate tuturor, indiferent de vârstă, promovarea unui stil de viață sănătos pentru toată lumea, precum și accesul mai ușor la sport și activități fizice pentru toate generațiile.

Câștigătorul și finaliștii (clasați pe locul 2 și 3) de la fiecare categorie vor primi premii pentru a inspira alte organizații și persoane din întreaga Europă. Toate vor fi anunțate și prezentate la ceremonia de premiere.

Termenul-limită pentru depunerea candidaturilor: 25 mai 2023, ora 18:00:00, ora României.

Bugetul disponibil: 60.000 EUR; premiul I la fiecare categorie este de 10.000 EUR, premiile II şi III fiind de 2.500 EUR fiecare.

Toate detaliile privind depunerea unei candidaturi sunt disponibile pe portalul unic al Comisiei „Funding and Tender Oportunities”.

 

SURSA: UNCJR
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 16 iulie 2025, ora 15.00

Proiectul Ordinii de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 16 iulie 2025
Lire plus
Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea va fi consolidată și restaurată

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a semnat astăzi contractul de finanțare din fonduri europene pentru proiectul „Consolidare și restaurare Sala de lectură a Bibliotecii Județene Vrancea”, o investiție esențială pentru salvarea și protejarea acestei clădiri istorice și pentru siguranța cititorilor și a bibliotecarilor. La Consiliul Județean a fost prezentă …
Lire plus
Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Consiliul Județean Vrancea continuă investițiile majore în infrastructura rutieră

Echipa Consiliului Județean Vrancea lucrează în fiecare zi cu profesionalism și implicare pentru dezvoltarea durabilă a județului. În prezent, sunt în derulare mai multe proceduri de achiziție publică pentru proiecte majore de infrastructură rutieră, care vor contribui semnificativ la îmbunătățirea mobilității, siguranței rutiere și conectivității între comunități. PROCEDURI ÎN DERULARE …
Lire plus
[gtranslate]