Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Proiectul european COST „Underground4value – Patrimoniul construit în subteran, catalizator pentru valorificarea comunitară”

Proiectul european COST „Underground4value – Patrimoniul construit în subteran, catalizator pentru valorificarea comunitară” (finanțare prin programul „Orizont 2020”) lansează un apel pentru candidaturi privind participarea la cel de-al doilea program de formare administrat de Universitatea din Murcia (Spania), care va avea loc în oraşul cu acelaşi nume în perioada 20-24 septembrie 2021 (Facultatea de Științe ale Muncii/Facultad de Ciencias del Trabajo).

Scopul acestui program de instruire este formarea de noi abilități pentru planificatori, decidenți, promotori și facilitatori de dezvoltare locală.

Formarea va avea în vedere:

– abordări inovatoare – sondaje, analize, monitorizare și testare a patrimoniului construit în subteran (Underground Built heritage – UBH) – în ceea ce privește peisajul urban istoric (Historic Urban Landscape – HUL),

– încurajarea adoptārii de noi instrumente pentru abilitarea comunităților locale, precum și pentru sprijinirea planificatorilor și factorilor de decizie.

Instruirea integrează cunoștințe multidisciplinare despre patrimoniul subteran într-un cadru de planificare bazat pe peisajul urban istoric, stimulând noi profiluri de locuri de muncă în planificarea culturală, planificarea spațială strategică şi planificarea și gestionarea tranziției ecologice. Aceste noi profiluri de locuri de muncă vor garanta interacțiunea cu comunitățile locale, diseminarea gândirii inovatoare și metodologii de sprijinire a explorării traiectoriilor sociale alternative într-o manieră adaptativă, orientată spre viitor.

  1. TEME

Organizat în lecții și mentorat pentru module de lucru în echipe de cercetare, cursul (desfāșurat în englezā) este dezvoltat în jurul subiectelor urmātoare:

  1. evaluarea patrimoniului construit în subteran: planificare și gestionare,
  2. concepte, clasificare și ontologie privind peisajul urban istoric,
  3. instrumente de evaluare și monitorizare pentru conservarea peisajul urban istoric.
  4. PARTICIPANȚI

Formarea se adresează planificatorilor, facilitatorilor din comunitățile locale, promotorilor și factorilor de decizie care lucreazā la probleme legate de patrimoniul construit în subteran și la angajamentul comunității pentru conservarea, monitorizarea și valorificarea acestuia.

  1. CONŢINUT

Școala se bazează pe abordări științifice (științe regionale, geografie urbană, științe informatice și politică economică), cu aportul disciplinelor din domeniul umanist, pentru luarea în considerare a aspectelor culturale, precum și a strategiilor și instrumentelor pentru politicile de regenerare urbană/rurală, turismul durabil, abilitarea comunității și conservarea peisajului istoric urban. Lecțiile și rezultatele instruirii vor contribui la producerea unui set de instrumente de formare pentru factorii de decizie, practicieni, părți interesate și comunități locale și vor integra o procedură pentru testarea și validarea noilor metode de formare și învățare.

  1. ASPECTE IMPORTANTE

Solicitanții pot candida pentru unul din cele 20 (douăzeci) de granturi de 860 euro pentru participarea la acest program. Solicitanții spanioli sunt excluși de la subvenții, dar pot aplica pentru participarea fără finanțare. Cererile pot fi trimise la César García (cesar.garcia@observalocal.com) până pe 15 iunie 2021. În cazul în care existā întrebări cu privire la acest apel, la procesul de aplicare sau la programul de formare propriu-zis, cei interesați sunt rugați sā contacteze direct pe Susana Martinez-Rodriguez, coordonatorul programului (susanamartinezr@um.es).

Mai multe detalii cu privire la programul cursului sunt în curs de publicare.

Posibilii solicitanți sunt invitați sā urmăreascā pagina de web oficialā : http://underground4value.eu/training-school/ .

Cercetātorii aflați la început de carieră din țările țintă de incluziune (ITC) sunt încurajați să aplice: http://www.cost.eu/about_cost/strategy/excellence-inclusiveness (Romania face parte din aceste țāri).

În caz de restricții naționale de pandemie și/sau închiderea serviciilor Universității din Murcia, formarea va avea loc online pe platforma ZOOM.

CRITERII DE SELECȚIE:

Criteriile de eligibilitate COST de bază trebuie îndeplinite:

  • Solicitanții cu interese de cercetare relevante pentru obiectivele și activitățile proiectului „Underground4value” au prioritate (rangul 1).
  • Solicitanții care sunt cercetători la început de carieră (inclusiv cercetători doctoranzi) și solicitanții din țările țintă COST de incluzivitate (ITC) sunt prioritari față de alți solicitanți (rangul 2).
  • În măsura în care este permis de cererile primite și de criteriile de selecție de mai sus, reprezentarea în cât mai multe țări COST și un echilibru de gen vor fi luate în considerare între beneficiari (rangul 3).
  • În cazul în care toate criteriile de mai sus sunt îndeplinite, locurile sunt oferite pe baza principiului primul venit, primul servit (poziția 4).

PARTICIPARE FĂRĂ GRANT:

Participanții care își pot acoperi cheltuielile de călătorie și cazare din alte fonduri și nu au nevoie de o subvenție sunt, de asemenea, invitați să se alăture cursului de formare. În acest caz, deși recomandat, nu este necesar să se înregistreze un profil pe site-ul COST. Cu toate acestea, cei interesați sunt rugați, să trimită materialele de înscriere (CV și scrisoare de motivație) până la 15 iunie 2021 la adresele de e-mail menționate mai sus. Rezultatele privind acceptarea la curs vor fi anunțate înainte de 30 iunie 2021. De reținut, că numărul maxim de participanți la curs este de 40.

Toate detaliile pentru depunerea candidaturii sunt explicate în documentul din anexă.

ANEXA – Cerere de candidaturi – curs de formare Murcia

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă extraordinară în data de 24 aprilie 2024, ora 10.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de  24 aprilie 2024, ora 10.00
Leggi di più
Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Parc tematic la Mausoleul Eroilor din Mărășești

Primul parc tematic din România care va reproduce la scară mai mică Lupta de la Mărășești din Primul Război Mondial va fi realizat în proximitatea Mausoleului Eroilor Mărășești. ”Realizarea unui parc tematic completează oferta muzeistică și educațională pentru copii și tineri în special. Este momentul ideal ca la sărbătorirea unui …
Leggi di più
Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

Locuri de muncă vacante la data de 18 aprilie 2024 în Județul Vrancea și Uniunea Europeană

La data de 18.04.2024 au fost declarate de către agenții economici 243 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 227 locuri de muncă în țările din Uniunea Europeană. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă 
Leggi di più
[gtranslate]