Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Consultare publica europeana referitoare la evaluarea sprijinului acordat prin FSE pentru promovarea incluziunii sociale, combaterea saraciei si a oricarei forme de discriminare

Comisia europeana a deschis o consultare publica care face parte integranta din evaluarea sprijinului Fondului Social European (FSE) pentru promovarea incluziunii sociale, combaterea saraciei si a oricarei forme de discriminare (Obiectivul Tematic 9). Consultarea urmareste sa obtina puncte de vedere din partea tuturor partilor interesate din cadrul FSE din cele 28 de tari ale UE, precum si din partea publicului larg.

Evaluarea actuala are un dublu scop. Pe de o parte, acela de a trece în revista rezultatele operatiunilor FSE pentru perioada 2014-2018, contribuind astfel la etapele finale ale actualelor programe ale Fondului, iar pe de alta parte, sa contribuie la urmatoarea perioada de programare, începând din 2021, punând la dispozitie concluzii privind modalitatile si situatiile în care sprijinul s-a dovedit a fi mai eficace. Rezultatele prezentei consultari vor fi analizate si rezumate într-un raport de sinteza care va fi publicat pe site-ul DG Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Incluziune.

Consultarea este deschisa pâna la 19 decembrie 2019, iar formularul online poate fi completat direct în limba româna la adresa electronica: https://ec.europa.eu/eusurvey/runner/esfsocialinclusion?surveylanguage=ro(autentificarea in sistemul ECAS al Comisiei europene este obligatorie pentru deschiderea paginii chestionarului).

Consultarea se adreseaza tuturor cetatenilor si organizatiilor interesate, în special: cetatenii, indiferent daca primesc/au primit sau nu sprijin din partea Fondului social european pentru promovarea incluziunii sociale, combaterea saraciei sau a oricarei forme de discriminare; organizatiile implicate în furnizarea de fonduri din partea FSE, cum ar fi autoritati de management, organisme intermediare, entitati responsabile cu punerea în aplicare a proiectelor, membri ai comitetelor de monitorizare, etc.

Pentru alte detalii privind aceasta consultare, trebuie contactata direct Comisia Europeana la adresele de contact mentionate pe pagina oficiala: Dirk-Jan-Robert [dot] REYNTJENS [at] ec [dot] europa [dot] eu si EMPL-G4-UNIT [at] ec [dot] europa [dot] eu

Din motive de transparenta, organizatiile si institutiile interesate sa participe sunt rugate sa se înscrie în Registrul de Transparenta al UE si sa subscrie la codul sau de conduita, în cazul în care acest lucru nu a fost facut deja pentru alte situatii. Detalii în limba romana la adresa:http://ec.europa.eu/transparencyregister/public/homePage.do?locale=ro#ro .

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

Chestionar privind claritatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii

În contextul consultării naționale inițiate de Secretariatul General al Guvernului, în cadrul implementării Strategiei pentru guvernare deschisă în România 2025–2030, Consiliul Județean invită cetățenii să completeze un chestionar online privind claritatea și accesibilitatea limbajului utilizat de administrația publică în relația cu cetățenii. Chestionarul urmărește identificarea dificultăților întâmpinate de cetățeni în …
Leggi di più
Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Investim în sănătatea și viitorul copiilor din Vrancea: reîncep lecțiile gratuite de înot la Bazinul de Înot Didactic din Focșani

Consiliul Județean Vrancea reia programul județean „Învățăm să înotăm”, dedicat preșcolarilor și elevilor din județ, prin care oferă acces gratuit la lecții de inițiere în înot, la Bazinul de Înot Didactic din Focșani. Programul urmărește încurajarea practicării sportului de la vârste fragede, dezvoltarea armonioasă a copiilor, formarea unor deprinderi esențiale …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Leggi di più
[gtranslate]