Opportunità

Indietro
imagine de fundal

Beneficiarii FEADR trebuie să respecte termenele procedurale în vederea evitării pierderii fondurilor

Beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020, care au în derulare proiecte de investiții finanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), trebuie să asigure respectarea termenului limită de 30 septembrie 2025 pentru depunerea la AFIR a dosarelor cererilor de plată pentru ultima tranșă de plată.

În cazul în care termenul limită nu este respectat, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) va rezilia contractele de finanțare ale respectivelor proiecte. În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 226/ 2015 (privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului național de dezvoltare rurală cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală și de la bugetul de stat) și cu prevederile procedurale în vigoare, AFIR are obligația de a constitui debite pentru recuperarea sumelor acordate până la data respectivă.

Subliniem faptul că, în conformitate cu regula N+3 a PNDR, fondurile alocate României de către Comisia Europeană prin FEADR pentru exercițiul financiar 2014 – 2020, prelungit cu perioada de tranziție până în anul 2022, nu vor mai putea fi utilizate după data de 31 decembrie 2025, iar sumele rămase neconsumate vor fi dezangajate – România nu le va mai putea utiliza pentru finanțarea altor proiecte de investiții.

De asemenea, solicitanții de fonduri acordate prin Planul Strategic 2023 – 2027 trebuie să aibă în vedere că este obligatorie respectarea termenelor privind încheierea contractelor de finanțare pentru proiectele selectate la finanțare, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 1570/ 2022 (privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023-2027) și cu procedurile în vigoare.

Astfel, termenul prevăzut pentru încheierea Contractelor de finanțare pentru proiectele selectate este de maximum 3 luni pentru achizițiile simple, termen calculat de la data primirii notificării privind selectarea cererii de finanțare și semnarea contractului de finanțare. Pentru proiecte complexe, termenul maxim este de 6 luni, fără posibilitatea prelungirii acestor termene.

SURSA: www.afir.ro

Ședinţa extraordinară din data de 23 septembrie 2026, ora 13.00.

Ședinţa extraordinară din data de 23 septembrie 2026, ora 13.00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 23 septembrie 2026, ora  13.00.
Leggi di più
Credință, speranță și fapte bune: Vrancea, sub binecuvântarea Sfintei Cruci

Credință, speranță și fapte bune: Vrancea, sub binecuvântarea Sfintei Cruci

Județul Vrancea este, în aceste zile, gazda unor manifestări religioase și duhovnicești de de o mare însemnătate. Racla cu un fragment din Lemnul Sfintei Cruci a Domnului nostru Iisus Hristos a fost adusă din Grecia în mijlocul credincioșilor vrânceni de Înaltpreasfințitul Părinte Varnava, Mitropolit de Neapolis și Stavroupolis, important ierarh …
Leggi di più
Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Investiții concrete pentru Vrancea, aprobate în ședința Consiliului Județean

Consiliul Județean Vrancea a aprobat, în ședința ordinară de astăzi, o serie de proiecte de investiții inițiate și propuse consilierilor județeni de președintele Nicușor Halici, care vizează modernizarea infrastructurii rutiere, dezvoltarea bazelor sportive și îmbunătățirea sistemului de gestionare a deșeurilor din județ. Proiectele au primit votul consilierilor județeni, președintele Consiliului …
Leggi di più
[gtranslate]