Notizie

Indietro
imagine de fundal

Au început lucrările pentru extinderea sistemului de apă și canalizare în Bolotești

În comuna Bolotești au început astăzi lucrările pentru extinderea și reabilitarea sistemului de apă și canalizare, eveniment la care a fost prezent președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, alături de primarul comunei Bolotești, Fane Popa, directorul SC CUP SA, Gheorghe Vasilescu, reprezentanții constructorilor și cetățeni.

Lucrările care au demarat în comuna Bolotești cuprind extinderi de: 5.080 ml la rețelele de distribuție a apei, 10.970 ml la la rețelele de canalizare, 2.683 ml conducte de refulare și 3 buc de extindere la stațiile de pompare a apelor uzate.

Acest obiectiv de investiții face parte din contractul de lucrări “VN – CL – 05 Reţele apă și canalizare în gruparea Odobești”, din cadrul proiectului regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea – Etapa a II-a”.

“Știți foarte bine că noi avem vocație de constructori și ne ținem de cuvânt față de cetățenii județului Vrancea. Vranceaqua însumează lucrări în valoare de 248 de milioane de euro și este o lucrare gigant pentru cetățenii județului Vrancea și pentru infrastructura privind calitatea vieții lor. Astăzi începem lucrările de canalizare și extinderea rețelelor de apă în comuna Bolotești. Și gaze o să fie în comuna Bolotești. Defapt o să extindem inclusiv conducta din sudul județului. Am avut o discuție extrem de serioasă cu domnul director, Ion Sterian, de la Transgaz și o să facem cât mai multe eforturi și lucruri absolut necesare și vitale pentru cetățeni”, a declarat președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan.

Termenul de execuție al lucrărilor din cadrul acestui contract este de 24 luni + 36 de luni perioada de garanție a lucrărilor. Populația deservită este de circa 18.000 locuitori din orașul Odobești, din comuna Boloteși și din comuna Jariștea.

Valoarea totală a lucrărilor este de 47.935.333,90 lei (echivalentul a 10.091.649 euro) din care 40.745.033,82 lei sunt asigurați din fonduri europene, 6.231.593,40 lei din fonduri de la bugetul de stat și 958.706,68 lei din fonduri de la bugetele locale ale Consiliului Județean Vrancea și ale UAT-urilor. Antreprenorul general al lucrărilor este HIDROCONSTRUCȚIA S.A București.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

La data de 12.11.2026, agenții economici au declarat 216 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 193 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00
Leggi di più
ANUNȚ

ANUNȚ

Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a construcțiilor C1 și C3 din imobilul “Vila Rucăr”, situat în comuna Soveja Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, …
Leggi di più