Opportunità

Indietro
imagine de fundal

AFIR: Peste 12 milioane euro intră în conturile beneficiarilor PNDR la începutul lunii martie

INFORMARE DE PRESĂ

Peste 12 milioane euro intră în conturile beneficiarilor PNDR la începutul lunii martie

                     Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță demararea efectuării plăților în conturile a 499 de beneficiari ai submăsurilor 6.1 – Sprijin pentru Instalarea tinerilor Fermieri și 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Astfel, începând din 28 februarie 2022, peste 12 milioane euro vor ajunge efectiv în conturile a 276 tineri fermieri beneficiari ai submăsurii 6.1 și a 223 fermieri care au accesat fonduri pentru dezvoltarea fermelor mici.

                    „Tinerii și micii fermieri sunt cei care au cea mai mare nevoie de capital în agricultură, iar faptul că vor primi acești bani în pragul primăverii reprezintă un sprijin foarte important pentru consolidarea exploatațiilor lor și pregătirea pentru un an agricol care se anunță plin de provocări. Sunt alături de tinerii care se îndreaptă către agricultură sau doresc să își dezvolte exploatațiile agricole. La nivelul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale elaborăm un set complet de politici publice, pentru a le oferi oportunități concrete de dezvoltare” a declarat Adrian CHESNOIU, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.

Plățile efectuate de AFIR sunt realizate în baza contractelor încheiate de beneficiari cu Agenția la finalul anului 2021.

Finanțarea pentru cei care se instalează pentru prima dată ca tineri fermieri este 100% nerambursabilă, se acordă pentru o perioadă de maximum trei ani și poate ajunge până la 70.000 de euro, în funcție de dimensiunea exploatației – exprimată în SO (standard output) și de includerea în Planul de afaceri a operațiunilor de condiționare – procesare sau agricultura ecologică.

Pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinul acordat este 100% nerambursabil și este de maxim 15.000 de euro.

 

Puteți consulta documentul AICI.

SURSA: Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR)

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 12 noiembrie 2026

La data de 12.11.2026, agenții economici au declarat 216 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 193 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro …
Leggi di più
Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în şedinţă ordinară în data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00

Ordinea de zi a şedinţei ordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 17 noiembrie 2026, ora 15.00
Leggi di più
ANUNȚ

ANUNȚ

Reluare concesionare prin licitație publică a suprafeței de 8455 mp teren și a construcțiilor C1 și C3 din imobilul “Vila Rucăr”, situat în comuna Soveja Informații generale privind concedentul: UAT Județul Vrancea, Municipiul Focșani, str. Cuza Vodă nr. 56, județul Vrancea, telefon: 0237/616.800, email contact [at] cjvrancea [dot] ro, Informații generale privind obiectul concesiunii, …
Leggi di più