News

Back
imagine de fundal

Președintele Marian Oprișan a semnat contractul de finanțare pentru „Reabilitarea energetică și lucrări conexe a Spitalului Județean de Urgență „Sf Pantelimon Focșani, secția Pneumoftiziologie”

Încă o clădire din municipiul Focșani va fi reabilitată în următorii ani în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene, implementat de Consiliul Județean Vrancea.

Președintele administrației publice județene, domnul Marian Oprișan, a semnat astăzi, 12 decembrie 2018, contractul de finanțare pentru proiectul intitulat „Reabilitarea energetică și lucrări conexe a Spitalului Județean de Urgență „Sf Pantelimon Focșani, secția Pneumoftiziologie”.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Prioritatea de investiţii 3.1 Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor.

Contractul, al cărui beneficiar este UAT Județul Vrancea, a fost semnat cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 și Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Est, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020.

Valoarea totală a contractului este de 5.787.743 lei (1 milion două sute patruzeci și patru de euro), din care finanțarea nerambursabilă pentru implementarea proiectului, din fonduri europene și din bugetul național este de 4.081.010 lei (877.636 euro), ceea ce reprezintă 98% din valoarea totală eligibilă aprobată. Valoarea eligibilă suportată de beneficiar (Consiliul Județean Vrancea) este de 83.285 lei (17.910 euro), echivalentul a 2% din valoarea totală a proiectului.

Prin această investiție se urmărește reabilitarea termică a clădirii, în scopul creșterii eficienței energetice a acesteia, precum și a reducerii costurilor de întreținere, creând în același timp condiții de sănătate specifice nivelului Uniunii Europene.

Realizarea lucrărilor de intervenție au ca scop creșterea performanței energetice, analizarea construcției și a instalațiilor aferente din punct de vedere tehnic și economic. De asemenea, se propun soluții tehnico-financiare în vederea îmbunătățirii performanței energetice a clădirii, astfel încât consumul anual specific de energie calculat pentru încălzire să scadă sub 80kWh/m2 arie utilă, în condiții de eficiență economică.

În cadrul proiectului vor avea loc mai multe lucrări de reabilitare, atât la interiorul clădirii, cât și în exterior. Se va instala o pompă de căldură aer-apă, care contribuie la necesarul total de energie termică utilizată la funcționarea instituției. Totodată, se vor utiliza echipamente tehnologice, eficiente din punct de vedere energetic. De asemenea, vor fi realizate lucrări de reabilitare termică a sistemului de încălzire și a sistemului de furnizare a apei calde consum și a lucrărilor de instalare a sistemului de ventilare mecanică pentru asigurarea calității aerului interior.

Secția de Pneumoftiziologie este o clădire cu subsol tehnic, parter plus 4 etaje cu 90 de paturi cu suprafața utilă de 1371,33 mp. Reabilitarea clădirii este necesară pentru a crea pacienților și personalului un mediu care să le ofere confortul minim, siguranță și să le permită desfășurarea unui proces eficient.

Perioada de implementare a proiectului este de 43 de luni, în perioada 1 august 2017 – 28 februarie 2021.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

12 decembrie  2018

Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Excelența în educație, premiată în Vrancea: 41 de elevi din mediul rural, recompensați pentru performanțele obținute la Evaluarea Națională

Educația rămâne cea mai valoroasă investiție într-o comunitate, iar performanța tinerilor merită recunoscută și încurajată. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, susține inițiativele care promovează excelența și oferă tinerilor încrederea că munca, perseverența și seriozitatea sunt apreciate. În cadrul unui eveniment festiv organizat astăzi la Muzeul Vrancei, 41 de absolvenți …
Read more
Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ședinţă extraordinară în data de 29 iulie 2026, ora 13:00

Ordinea de zi a ședinței extraordinare din data de 29 iulie, ora 13.00
Read more
Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Proiectul de 26 milioane euro pentru modernizarea DJ 204E a ajuns la 70% execuție. Peste 22.000 de vrânceni vor beneficia de o infrastructură rutieră modernă

Vrancea se schimbă prin investiții serioase, bine planificate și atent urmărite în teren. Fiecare drum modernizat înseamnă siguranță, dezvoltare economică, acces mai bun la educație, sănătate și oportunități pentru oameni. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a efectuat o vizită de lucru pe șantierul drumului județean DJ 204E (Mirceștii Noi …
Read more
[gtranslate]