News

Back
imagine de fundal

Lucrările de amploare de pe DJ 205E Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri avansează în ritm susținut

Se lucrează la foc continuu pe drumul județean 205E Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri, unde lucrările de reabilitare și modernizare au început în urmă cu o lună de zile și avansează într-un ritm accelerat.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma, împreună cu vicepreședintele Ionel Cel-Mare, primarul comunei Vizantea-Livezi, Dragoș Ciobotaru, constructorul Cristian Gheorghiță (liderul asocierii SC Cristilory Prod SRL – SC Dimex-2000 Company SRL) și directorul Direcției Tehnice și Investiții din cadrul CJ Vrancea, Romeo Iordache, au fost astăzi pe teren, pentru a vedea cum decurg lucrările.

Pe tot parcursul drumului județean este o adevărată mobilizare de forțe, peste 80 de muncitori și mai multe utilaje de mare tonaj fiind angrenate în desfășurarea lucrărilor, în mai multe puncte de pe traseul DJ 205E, unde se fac foraje de mare adâncime, consolidări și se lucrează la podul  din beton armat la km 49+776, peste pârâul Vizăuți. În acest moment, lucrările sunt efectuate în proporție de aproximativ 10%, după o lună de la debutul acestora.

”Suntem pe șantier, am vrut să venim să vedem exact ce se întâmplă aici, pentru că lucrările sunt în plină desfășurare, sunt lucrări de mare amploare, avem 8 puncte de lucru cu activitate intensă. Este cea mai mare investiție de infrastructură la acest moment din județul Vrancea, demonstrăm că vrem să dezvoltăm acest județ”, a afirmat președintele Cătălin Toma de la fața locului.

Pe porțiunea de drum unde se efectuează lucrări traficul auto a fost întrerupt, pentru buna desfășurare a lucrărilor, având în vedere complexitatea acestora, care prevăd executarea a 1.300 de coloane forate la mare adâncime pe sectoarele afectate de alunecările de teren, precum și demolarea și construirea unui pod nou din beton armat la km 49+776, peste pârâul Vizăuți, la intrarea în Vizantea-Livezi.

Pe DJ 205E Vidra – Vizantea Livezi – Câmpuri (km. 43+944 – 63+189), pe o lungime de 19 km, vor fi efectuate lucrări de modernizare și consolidare, astfel: tronsoane de consolidare, terasamente, covor asfaltic, ziduri de sprijin, rigole și podețe, semnalizare rutieră și vor fi realizate trei poduri. Durata de execuție a lucrărilor este de 12 luni, iar constructorul este obligat prin contract să ofere o garanție a lucrărilor efectuate pentru o perioadă de 10 ani.

Valoarea totală a lucrărilor de execuție este de 87.064.125 lei (17.412.825 euro),  prin Programul Național de Dezvoltare Locală, aceasta fiind cea mai mare finanțare din țară în cadrul PNDL.

 

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 19 martie 2026

La data de 19.03.2026, agenții economici au declarat 211 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 186 locuri de muncă disponibile în comunitatea europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro Locuri …
Read more
Inițiativa președintelui Nicușor Halici: bazele sportive din Vrancea, deschise pentru toți vrâncenii și înființarea Clubului Sportiv Județean

Inițiativa președintelui Nicușor Halici: bazele sportive din Vrancea, deschise pentru toți vrâncenii și înființarea Clubului Sportiv Județean

La inițiativa președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, județul face un pas important în direcția dezvoltării sportului și a valorificării eficiente a investițiilor publice, prin înființarea Clubului Sportiv Județean Vrancea, o premieră la nivel local. Proiectul, asumat și promovat de președintele CJ Vrancea, reprezintă un demers strategic care are ca …
Read more
ANUNȚ CONSULTARE ASUPRA PROPUNERILOR PRELIMINARE PLAN URBANISTIC ZONAL – MĂRĂȘEȘTI

ANUNȚ CONSULTARE ASUPRA PROPUNERILOR PRELIMINARE PLAN URBANISTIC ZONAL – MĂRĂȘEȘTI

clik ⇒ ANUNȚ CONSULTARE ASUPRA PROPUNERILOR PRELIMINARE PLAN URBANISTIC ZONAL - MĂRĂȘEȘTI  
Read more
[gtranslate]