Opportunities

Back
imagine de fundal

La 10 ianuarie a.c., Comisia Europeană, prin Agenţia Executivă Europeană pentru Educaţie şi Cultură de la Bruxelles (EACEA), a deschis linia de finanţare care vizează proiectele de consolidare a capacităţilor în domeniul sportului.

Acestea sunt proiecte de cooperare internațională bazate pe parteneriate multilaterale între organizații active în domeniul sportului din statele participante la program și țări terțe neasociate. Ele urmăresc să sprijine activitățile și politicile sportive din țările terțe care nu sunt asociate programului, ca un vehicul de promovare a valorilor, precum și un instrument educațional pentru a promova dezvoltarea personală și socială a indivizilor și pentru a construi comunități mai coezive.

Titlul cererii: “capacitate adiministrativă în domeniul sportului” (hyperlink ataşat către pagina oficială a cererii); referinţa cererii: ERASMUS-SPORT-2023-CB

Program: “erasmus+”

Obiective generale şi specifice:

Finanţare va viza: creșterea capacității administrative a organizațiilor sportive de masă, încurajarea practicării sportului și a activității fizice în țările terțe care nu sunt asociate programului, promovarea incluziunii sociale prin sport, promovarea valorilor pozitive prin sport (cum ar fi fair-play-ul, toleranța, spiritul de echipă), încurajarea cooperării între diferite regiuni ale lumii prin inițiative comune.

Propunerile ar trebui să se concentreze pe anumite domenii tematice definite în etapa de programare. Exemple de domenii deosebit de relevante sunt: promovarea valorilor comune, a nediscriminării și a egalității de gen prin sport, dezvoltarea abilităților (prin sport) necesare pentru a îmbunătăți implicarea socială a grupurilor defavorizate (de ex. independență, leadership, etc.), integrarea migranţilor, reconcilierea post-conflict.

Proiectele finanțate vor putea integra o gamă largă de activități de cooperare, schimb, comunicare și alte activități, inclusiv, de exemplu:

  • Crearea și dezvoltarea rețelelor între organizații/țări/regiuni;
  • Dezvoltarea și implementarea schimbului de bune practici/idei;
  • Implementarea de activități sportive comune și evenimente secundare educaționale;
  • Lansarea, testarea, partajarea și implementarea de noi forme de metode, instrumente, practici și metode de învățare non-formală şi materiale prin pregătirea practică și mobilitatea personalului sportiv;
  • Creșterea gradului de conștientizare cu privire la problemele de discriminare a grupurilor dezavantajate în sport;
  • Sprijinirea construirii unei societăți civile implicate și active.

Buget: 992.990 EUR; vor fi acordate sume forfetare cuprinse intre 100.000 şi 200.000 EUR

Termenul-limită pentru depunerea aplicaţiilor22 martie 2023

Eligibilitate: organisme publice responsabile de sport la nivel local, regional sau național;  o organizații sportive la nivel local, regional, național, european sau internațional; Comitetele Olimpice Naţionale sau o confederaţie sportivă naţională; organizații care reprezintă mișcarea „sportul pentru toți”; organizaţii active în domeniul promovării activităţii fizice; organizații reprezentând sectorul de agrement activ din statele membre ale UE, ţările participante la program (Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia, Turcia) şi tările non-participante din Regiunea 1 menţionate de program: Albania, Bosnia şi Herzegovina, Kosovo, Muntenegru)

Propunerile de colaborare şi exprimarea interesului pot fi înregistrate pe pagina oficială a cererii unde există la data prezentei comunicări 28 de căutări de parteneri din Bulgaria, Cipru, Finlanda, Grecia, Italia, Lituania, Muntenegru, Norvegia, Portugalia, Serbia, Spania, Suedia, Turcia.

Contact pentru detalii privind această finanţare, EACEA: eacea-sport@ec.europa.eu

Vrancea devine pol de performanță în natația românească: Parteneriat strategic pe 10 ani între Consiliul Județean și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Vrancea devine pol de performanță în natația românească: Parteneriat strategic pe 10 ani între Consiliul Județean și Federația Română de Natație și Pentatlon Modern

Consiliul Județean Vrancea face un pas strategic pentru dezvoltarea sportului în județ prin încheierea unui parteneriat oficial cu Federația Română de Natație și Pentatlon Modern (FRNPM). Protocolul de colaborare a fost semnat astăzi, la Focșani, de către președintele Consiliului Județean Vrancea și marea campioană Camelia Potec, președintele FRNPM. Acest acord …
Read more
Locuri de muncă vacante la data de 23 aprilie 2026 în Județul Vrancea

Locuri de muncă vacante la data de 23 aprilie 2026 în Județul Vrancea

La data de 23.04.2026 au fost declarate de către agenții economici 250 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesați pagina www.anofm.ro sau la telefon 0237/224677, 0237/224678. (email: ajofm.vn@anofm.gov.ro, vrancea@anofm.gov.ro) Locuri de muncă - Click aici 
Read more
Serviciul Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se mută într-o locație nouă

Serviciul Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea se mută într-o locație nouă

Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor (SPCJEP) Vrancea se mută într-un sediu nou, situat în municipiul Focșani, Strada Bucegi nr. 21, bloc A2. Decizia de relocare face parte din strategia președintelui Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, de a crește calitatea serviciilor oferite cetățenilor și de a optimiza utilizarea …
Read more
[gtranslate]