News

Back
imagine de fundal

În comuna Ruginești au început lucrările pentru extinderea sistemului de canalizare

Locuitorii din comuna Ruginești vor beneficia de servicii de canalizare la standarde europene, în urma lucrărilor de extindere a acestor rețele, care au început astăzi.

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a participat, alături de primarul comunei Ruginești, Ioan Avram, directorul SC CUP SA, Gheorghe Vasilescu, reprezentanții constructorilor și cetățeni, la inaugurarea lucrărilor de extindere a sistemului de canalizare din această localitate. Lucrările fac parte din proiectul regional ”Extinderea și modernizarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare, Județul Vrancea” – etapa a II-a, din contractul de lucrări “VN-CL-04 Rețele apă și canalizare în gruparea ADJUD”, contract care deservește în total o populație de circa 18.800 locuitori.

În comuna Ruginești vor fi realizate extinderi la sistemul de canalizare cu 8.534 ml și extinderi la stații de pompare ape uzate cu 5 buc. De asemenea, la sistemul de canalizare vor fi realizate extinderi la conductele de refulare de 5.709 ml.

După inaugurarea acestor lucrări, președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a declarat: „Am trecut de aniversarea Centenarului de pe 1 Decembrie. La mulți ani, România! La mulți ani, tuturor românilor! La mulți ani, tuturor vrâncenilor mei dragi! Ne-am apucat din nou de muncă. Acest proiect pe care îl știți este al doilea după Vranceaqua numărul I, care a însumat 104 milioane de euro, iar al doilea proiect are o valoarea totală pentru județul Vrancea de 248 de milioane de euro. Este finanțat din Programul Operațional de Infrastructură Mare (POIM). Cu mândrie vă spun că suntem prima admnistrație județeană care am accesat acest al doilea program și lucrăm la infrastructura privind calitatea vieții cetățenilor județului Vrancea, cu stații de epurare, cu alimentări cu apă, cu extinderi de apă și canalizare, în așa fel încât la finele programelor noastre să nu avem discuții că într-o localitate din județul Vrancea nu există apă curentă și canalizare, în așa fel încât să avem condiții europene, până la finalul anului 2020. O să fie gata conform termenelor din contract, iar dacă nu se vor respecta termenele din contract, atunci constructorul va plăti penalități importante, dar eu mă îndoiesc pentru că SC. HIDROCONSTRUCȚIA BUCUREȘTI este o firmă cu care am mai lucrat și la primul program în valoare de 104 milioane de euro și întotdeauna s-au ținut de termenii contractuali, iar lucrarea de astăzi va deveni realitate ca celelalte lucrări. După cum bine știți, noi lucrăm în acest moment în județul Vrancea și vom finaliza probabil până în anul 2020 un program care însumează de la drumrui, poduri, locuințe, lucrări edilitare, apă și canalizare, alimentări cu gaze și spital de circa 1 miliard de euro. Banii sunt atrași de la Uniunea Europeană, sunt contribuțiile României ca stat membru al Uniunii Europene. Este normal să accesăm aceste fonduri, sunt ale noastre. Este obligația noastră să aducem acești bani în așa fel încât să facem o viață mai bună cetățenilor județului Vrancea. O parte din acești bani sunt din programul Uniunii Europene, Programul Operațional Infrastructură Mare, din Programul Operațional Regional, o parte sunt credite, iar o parte sunt fonduri și programe guvernamentale de la  Guvernului Partidului Social Democrat condus de doamna prim-ministru Viorica Dăncilă, care ne-a și vizitat pe 1 Decembrie. Facem orice este posibil ca noi să construim pentru cetățeni, să aibă o viață mai bună. Vă mai spun încă o dată ceea ce am mai spus-o și la ultima ședință a Consiliului Județean Vrancea. Nu cred că pot cheltui autoritățile din județul Vrancea, câți bani pot să aduc eu în acest județ.”

Valoarea contractului ”VN-CL-04 Retele apa si canalizare in gruparea ADJUD” este de 31.493.076,74 lei (echivalentul a 6.772.704  euro), iar antreprenorul general al lucrărilor este S.C. HIDROCONSTRUCTIA S.A Bucuresti. Perioada de execuție este de 20 luni + 36 luni perioada de garanție.

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

4 decembrie 2018

Proces verbal de licitație

Proces verbal de licitație

PROCES VERBAL DE LICITAȚIE încheiat astăzi 20.12.2024, la sediul Consiliului Județean Vrancea, str. Cuza Vodă, nr. 56, Focșani cu ocazia desfășurării ședinței publice de licitație, cu preselecție, cu strigare, privind valorificarea masei lemnoase pe picior, aferentă unui număr total de 147 de arbori cu un volum brut total de 408,32 …
Read more
”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

”Olimpicii pe primul loc”: premiem excelența în educație și sport!

Sala de peste 100 de locuri a plenului Consiliului Județean a fost neîncăpătoare pentru performerii județului Vrancea de la Olimpiadele naționale și internaționale, premiați astăzi de președintele Nicușor Halici în cadrul evenimentului ”Olimpicii pe primul loc!”, în două serii de premiere. Este vorba despre 163 de elevi din clasele V-XII …
Read more
PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL încheiat cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior

PROCES VERBAL - Încheiat azi 16.12.2024 ora 11:30 cu ocazia ședinței de preselecție a operatorilor economici înscriși la licitația/negocierea de masă lemnoasă pe picior, organizată de Consiliul Județean Vrancea, pentru data de 20.12.2024 ora 12:00, conform prevederilor H.G. nr. 715/2017, cu modificările și completările ulterioare
Read more
[gtranslate]