News

Back
imagine de fundal

Împreună cu oamenii, pentru oameni – în inima Vrancei

Fiecare deplasare în județ este un prilej de a vedea care sunt provocările cu care se confruntă comunitățile, dar care sunt și reușitele lor, care ne dau speranța unui viitor mai bun pentru Vrancea. Președintele Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici, a fost joi în mijlocul oamenilor din comuna Vidra, poarta de intrare în Țara Vrancei, o localitate în plină dezvoltare, care, în același timp, păstrează și prețuiește tradițiile autentice. ”Am fost alături de colegul primar Silviu Pintilie și m-am bucurat să văd cum această comunitate crește frumos, susținută de investiții importante în sănătate, educație, cultură și administrație”, a spus Nicușor Halici.

La Spitalul ”N.N. Săveanu”, un punct vital pentru sănătatea vrâncenilor din zona montană, au fost realizate lucrări de modernizare ale Ambulatoriului, unitatea sanitară beneficiază de dotări noi – inclusiv un lift exterior absolut necesar – și condiții din ce în ce mai bune pentru persoanele care au nevoie de îngrijire și tratament. Președintele CJ a stat de vorbă cu pacienții și cu cadrele medicale, oameni dedicați și încrezători, cărora le-a transmis toată susținerea sa.

La Liceul ”Simion Mehedinți” președintele Halici a avut o discuție deschisă cu cadrele didactice, în care le-a transmis că educația rămâne un pilon fundamental al unei societăți puternice și echilibrate. ”Cred cu tărie că un viitor împlinit se clădește prin educație, iar datoria noastră este să le oferim copiilor condiții moderne și sigure pentru a învăța și a-și descoperi potențialul”, a subliniat liderul administrației județene.

Președintele Consiliului Județean a vizitat și șantierul deschis la Casa de Cultură din Vidra, unde lucrările de reabilitare sunt în plină desfășurare. ”Cultura este sufletul unei comunități, iar o astfel de investiție este un pas important pentru identitatea locală a zonei. Totodată, am avut un dialog constructiv cu funcționarii Primăriei Vidra, pentru că o administrație eficientă, transparentă și apropiată de cetățeni este cheia unei dezvoltări durabile. Sunt și voi fi mereu un susținător al comunităților locale, sunt deschis să pun umărul cât pot de mult la dezvoltarea acestora, în toate domeniile, pentru că fiecare proiect contează”, susține Nicușor Halici.

Pas cu pas, localitate cu localitate, construim împreună un județ puternic și dezvoltat!

 

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

   
Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Oportunitate: furnizor de formare profesională din Spania caută parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+

Cooperativa de Enseñanza Vega Media de Alguazas, un furnizor de formare profesională (VET) situat în Alguazas (regiunea Murcia, Spania), având codul Erasmus+ OID E10099230, caută în prezent parteneri europeni pentru un proiect ERASMUS+ KA122-VET. Această școală de tip cooperativă oferă: formare profesională de bază (VET Basic) în servicii administrative; trei …
Read more
Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Comunicat de presă AFIR – Depuneri de peste 700 milioane euro pentru producerea și stocarea energiei de către entități publice

Prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale se derulează în prezent apelul „Sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie solară, cu capacități de stocare integrate, pentru autoconsum pentru entități publice” cu o alocare financiară de 500 de milioane de euro, precum și …
Read more
Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 15 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 189 locuri de muncă vacante în județul Vrancea și 84 locuri de muncă vacante în comunitatea economică europeană. Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de munca- județul Vrancea -click aici!  …
Read more
[gtranslate]