News

Back
imagine de fundal

Hai să dăm mână cu mână să facem din Țara Vrancei ”Destinația anului 2021 în România”!

Consiliul Județean Vrancea susține ideea de mediatizare a Țării Vrancei, într-o campanie menită să atragă cât mai mulți turiști în județul nostru. Vrancea este la un nou început de drum și, împreună, putem face din locul în care ne-am născut sau locuim o destinație captivantă pentru românii și străinii care-și doresc o vacanță.
”Haideți să vorbim oamenilor despre Țara Vrancei! Să le arătăm viile și munții noștri, rezervațiile naturale din Lunca Siretului sau Cheile Tișiței, să-i chemăm să bea vinurile care ne-au făcut cunoscuți, să guste cașul dospit în fân sau să poarte măștile de Păunești sau Nereju. Nominalizează Țara Vrancei ca fiind destinația ta preferată în 2021, apoi dă share să afle toată lumea de noi”, a transmis președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.
Așadar, CJ Vrancea vă invită să nominalizați pe site-ul www.destinatiaanului.ro Țara Vrancei ca destinația anului în România, pentru ca toată lumea să cunoască tot ce are mai bun și mai frumos tărâmul de legendă al Babei Vrâncioaia!
Pe 4 iunie vor fi anunțate de către organizatori cele 6 destinații finaliste, iar destinația câștigătoare va fi cunoscută pe 4 septembrie. Ulterior, destinația preferată din România va fi promovată la o televiziune centrală și pe cele mai importante 10 bloguri de turism din România.

Alege să vizitezi Țara Vrancei!
Distribuie să afle toată lumea de Țara Vrancei!
Votați Țara Vrancei ca ”Destinația anului 2021 în România”!

#TaraVrancei

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Convocarea Consiliului Judeţean Vrancea în ședinţa extraordinară din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00

Ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Judeţean Vrancea din data de 30 octombrie 2026, ora 09.00
Read more
Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

Situația locurilor de muncă vacante la data de 22 octombrie 2026

La data de 15.10.2026, agenții economici au declarat 188 locuri de muncă vacante în județul Vrancea . Persoanele interesate pot consulta oferta detaliată accesând pagina www.anofm.ro sau pot solicita informații suplimentare la numerele de telefon: 0237/224677, 0237/224678. 📧 E-mail: ajofm [dot] vn [at] anofm [dot] gov [dot] ro, vrancea [at] anofm [dot] gov [dot] ro Locuri de muncă județul Vrancea- Click aici! 
Read more
Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute   

Un an de Servicii Publice Vrancea: rezultate concrete pentru drumuri județene mai sigure și mai bine întreținute  

Întreținerea drumurilor județene este esențială pentru siguranța circulației și pentru confortul tuturor celor care le folosesc zilnic. Pornind de la necesitatea unor intervenții constante și eficiente, Consiliul Județean Vrancea, la inițiativa și prin decizia președintelui Nicușor Halici,  a înființat și operaționalizat, în urmă cu un an, Societatea Servicii Publice Vrancea, …
Read more
[gtranslate]