News

Back
imagine de fundal

Comunicat de presă

 

Președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan și  vicepreședinții Ionel Cel-Mare și Cristian Dănuț au participat astăzi, alături de Ministrul Apărării Naționale, domnul Mihai Fifor și generalul Nicolae Ciucă, şeful Statului Major al Apărării, la ceremonia de repatriere a militarilor Batalionului 280 Infanterie Protecția Forței ”Brave Hearts”, care a avut loc în Piața Unirii din Focşani.

Cei peste 400 de militari, care s-au aflat timp de 6 luni în misiune în Afganistan, unul dintre cele mai ostile teatre de operații din lume, au executat misiuni de asigurare a securității bazei militare şi a personalului forțelor coaliției, de asistență şi consiliere pentru forțele armate şi de securitate afgane. De asemenea, au acordat asistență umanitară în sprijinul populației afgane, au menținut dialogul cu autoritățile şi liderii locali şi au desfăşurat acțiuni împreună cu Forțele de Securitate Naționale Afgane.

În cadrul ceremoniei, președintele Consiliului Județean Vrancea, domnul Marian Oprișan, a transmis acest mesaj: ”Sunt deosebit de onorat și emoționat, în același timp, să particip, într-o zi atât de frumoasă, la acest ceremonial prilejuit de întoarcerea dumneavoastră în țară dintr-o misiune atât de importantă. În calitate de președinte al Consiliului Județean Vrancea, doresc să vă transmit cele mai calde mulțumiri și felicitări pentru profesionalismul și dedicarea de care ați dat dovadă în Teatrul de Operații din Afganistan. Datorită dumneavoastră, Batalionul 280 Infanterie Protecția Forței ”Inimi Neînfricate” din Focșani este o unitate de elită a Forţelor Terestre Române și un factor de stabilitate, care a participat cu responsabilitate la această misiune NATO de menținere a securității în baza din provincia afgană Kandahar, dar care a efectuat cu succes și alte misiuni internaţionale în teatrele de operaţiuni din Afganistan, Irak și Kosovo. În numele tuturor vrâncenilor, vă mulțumim pentru tot sacrificiul depus și vă urăm bine ați venit acasă! Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Ministrul Apărării Naționale, domnul Mihai Fifor, i-a felicitat pe militarii întorși din misiune pentru spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă și le-a urat bun venit acasă. De asemenea, domnul ministru i-a mulțumit președintelui Consiliului Județean Vrancea și reprezentanților administrației publice locale pentru sprijinul acordat armatei.

În cadrul ceremoniei, mai mulți militari au fost înaintați în grad și le-au fost oferite distincții pentru curajul, spiritul de sacrificiu și profesionalismul de care au dat dovadă în teatrul de operații din Afganistan.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

8 martie 2018

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ședinţa extraordinară din data de 28 septembrie 2026, ora 08:00.

Ordinea de zi a ședinței extraordinare în data de 28 septembrie 2026, ora  08:00.
Read more
Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Pentru prima dată în Vrancea | Investiții de peste 130 milioane lei în apă și canalizare la Lepșa–Greșu, Jariștea și Bolotești

Investiții de peste 130 de milioane de lei schimbă infrastructura de apă și canalizare în mai multe comunități din județul Vrancea. La Jariștea și Bolotești au fost înființate noi sisteme publice de canalizare, iar în Lepșa și Greșu sunt în plină desfășurare lucrările pentru realizarea noilor sisteme de alimentare cu …
Read more
Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Lucrările de modernizare a DJ 204G au depășit 75%. Două tronsoane și podul peste râul Putna sunt finalizate

Consiliul Județean Vrancea continuă modernizarea DJ 204G, una dintre investițiile importante pentru îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a conectivității dintre comunitățile din această zonă a județului. Stadiul fizic al proiectului a depășit 75%. Pe două dintre cele trei sectoare (Rădulești–Biliești și Suraia–Boțârlău) lucrările de asfaltare sunt finalizate, iar podul peste râul …
Read more
[gtranslate]