News

Back
imagine de fundal

COMUNICAT DE PRESĂ

«Președintele Cătălin Toma a semnat contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare în Vrancea»

 

Gestiunea deșeurilor în județul Vrancea a fost preluată astăzi de către societatea Eco SUD SA, aceasta câștigând licitația publică organizată de Consiliul Județean. Contractul de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare Vrancea a fost semnat de către președintele Consiliului Județean, Cătălin Toma, și de Adrian Scarlat, directorul general al firmei câștigătoare.

”După 15 ani de la startul proiectului, semnăm astăzi un contract care va pune Vrancea pe un alt drum în ceea ce privește deșeurile. Creăm premizele unor avantaje pentru vrânceni, în condițiile în care deșeurile nu vor mai fi duse la gropi de gunoi din afara județului. Ne dorim o colaborare foarte bună cu UAT-urile din Vrancea, scopul fiind acela de a asigura servicii de calitate la prețuri rezonabile. Avem în vedere și protejarea mediului, prin acțiunile de reciclare selectivă a deșeurilor”, a afirmat președintele Consiliului Județean Vrancea, Cătălin Toma.

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Haret va fi operat de firma respectivă, aceasta urmând a se ocupa de stația de sortare, de compostare și depozitare, dar și de activitatea stațiilor de transfer pentru deșeurile municipale si cele similare de la Focșani, Adjud, Vidra și Gugești.

Societatea Eco Sud SA are peste 20 de ani de experiență în gestionarea deșeurilor, angajându-se să respecte și să mențină standardele de performanță la care a ajuns în urma activităților similar derulate în alte județe.

“Județul Vrancea reprezintă un punct stategic pentru Eco Sud în zona Moldovei, alături de Bacău și Neamț. Eco Sud SA investește continuu în tehnologii de ultimă generație pentru că obiectivul nostru declarat este sortarea și reciclarea deșeurilor. Venim cu o echipă de profesioniști, ingineri și specialiști în mediu, cu o experință de peste 10 ani în domeniu, și ne dorim să avem o colaborare cât mai bună cu cei din administrația publică locală pentru atingerea obiectivelor comune pe care ni le-am propus”, au precizat reprezentanții firmei.

Astfel, în județul Vrancea vor fi asigurate pentru locuitorii județului Vrancea servicii de depozitare a deșeurilor menajere, dar și servicii de sortare, compostare și valorificare, în conformitate cu directivele europene și normele legislative naționale.

Centrul de Management Integrat al Deșeurilor Haret – care va fi gestionat de Grupul Eco Sud SA din 12 septembrie 2023 – deservește două municipii (Focșani și Adjud), trei orașe (Odobești, Panciu, Mărășești), 68 de comune și 331 de sate, cu peste 320.000 de locuitori.

Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea

 

              
Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Centenarul Mausoleului Eroilor din Focșani – 100 de ani de memorie, recunoștință și datorie față de eroii neamului

Consiliul Județean Vrancea, prin Muzeul Vrancei, organizează marți, 6 octombrie 2026, începând cu ora 13:00, festivitățile dedicate împlinirii unui secol de la începerea oficială a construirii Mausoleului Eroilor din Focșani, unul dintre locurile în care memoria jertfei pentru România este păstrată și transmisă generațiilor viitoare. Evenimentul este organizat în parteneriat …
Read more
Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește proiectul de 10 milioane de euro pentru primul Parc Industrial al județului

Consiliul Județean Vrancea pregătește depunerea la finanțare a proiectului Parcul Industrial Vrancea, care va fi dezvoltat în comuna Garoafa, cu obiectivul atragerii unei finanțări europene nerambursabile de 10 milioane de euro, prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. Proiectul reprezintă una dintre investițiile strategice ale administrației județene pentru dezvoltarea economică a Vrancei, …
Read more
Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Aproape 7 milioane de lei pentru energie verde și stocarea energiei. Consiliul Județean Vrancea depune două proiecte în cadrul Fondului pentru Modernizare

Consiliul Județean Vrancea depune astăzi, 28 septembrie, spre finanțare, în cadrul Fondului pentru Modernizare, două proiecte de investiții dedicate producerii de energie din surse regenerabile și dezvoltării capacităților de stocare a energiei electrice. Valoarea totală a celor două proiecte este de aproape 7 milioane de lei, investițiile urmărind, în principal, …
Read more
[gtranslate]